Maramureșul este al 8-lea județ din țară privind sumă primită în urma rectificării bugetului de stat

DGASPC-MaramuresGabriel Zetea: ”Maramureșul este al 8-lea județ din țară privind sumă primită în urma rectificării bugetului de stat, respectiv 75 de milioane de lei”

Vești bune pentru administrațiile locale din Maramureș. Vin banii de la Bugetul de Stat, în urma rectificării bugetare de săptămâna trecută. Sumele stabilite pentru echilibrarea bugetelor locale aduc județul nostru în Top 10, Maramureșul situându-se pe poziția opt potrivit sumelor care vor fi repartizate în teritoriu.

Gabriel Zetea, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș a arătat că este vorba despre 26,5 milioane de lei, adică aproximativ 6 milioane de euro, la care se adaugă încă 37 de milioane de lei (aproape 8 milioane de euro), pentru susținerea sistemului de protecție al copilului, susținerea centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap, învățământul special, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap, hotărâri judecătorești pentru plata salariilor.

Pe lângă cele două sume distincte amintite mai sus, mai vine o infuzie importantă de bani pentru întreținerea drumurilor comunale și județene pentru lunile noiembrie și decembrie, de peste 12 milioane de lei, respectiv alte 3 milioane de euro. Cu un total de 75 de milioane de lei alocați Maramureșului, județul nostru va primi, pe finalul anului 2015, echivalentul a aproximativ 17 milioane de euro.

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ Maramureș: ”La categoria drumurilor județene, anul 2015 va fi cel mai important din istoria județului”

Referitor la această sumă uriașă de bani care ajunge în Maramureș, în urma rectificării Bugetului de Stat, vicepreședintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea s-a arătat extrem de mulțumit de faptul că, și de această dată, Guvernul României a privit judetul nostru ca pe un partener serios și viabil.

”Finanțările Guvernului Ponta pentru Maramureș continuă în același ritm susținut al ultimilor trei ani. Sincer, sunt extrem de fericit că avem, din nou, o sumă atât de importantă pentru întreținerea drumurilor județene. Din punctul de vedere al reparațiilor pe această categorie de drumuri, anul 2015 va fi cel mai bun din istoria județului, pentru că, dacă până acum vorbeam de 5, maxim 10 km de covoare asfaltice noi, în anul 2015 vom vorbi de peste 40 de km de drum județean aduși la o stare de viabilitate corespunzătoare. Pentru prima oară am reușit să avem alături de consilierii județeni și o strategie corectă și am înlocuit peticirile și reparațiile temporare cu covoare asfaltice pe kilometri întregi, iar rezultatele se văd.

În al doilea rând, mă bucur enorm că, la finalul acestui an, toate primăriile, fără excepție, vor avea mai mulți bani ca în 2014. Astfel, din punctul de vedere al comunităților locale ne putem declara mulțumiți de bugetele existente. Aș fi curios de pozițiile publice pe care le vor lua în această perioadă parlamentarii PNL, care au criticat la începutul anului modificările la Legea Finanțelor Publice Locale și care constată, încă o dată, că s-au înșelat”, a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.