Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Mașină căutată de autorităţile din Germania, oprită la frontieră.foto

Mașină căutată de autorităţile din Germania, oprită la frontieră.foto

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat la controlul de frontieră un bărbat din judeţul Maramureş care conducea un autoturism marca Skoda Rapid, ce figura ca fiind căutat de autorităţile din Germania.

Marți, 25 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România Flaviu R., în vârstă de 34 de ani, din județul Maramureș. Acesta conducea un autoturism marca Skoda Rapid, pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Germaniei.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca “bun pentru folosire ca probe în cadrul procedurilor penale”, alertă introdusă de autoritățile din Germania, în septembrie 2017.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 51.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire