Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș cu privire la faptul că, în vederea autorizării provizorii în circulație a unui autoturism, asupra acestuia a fost identificată o alertă de furt.
În baza sesizării, polițiștii au efectuat activități specifice de verificare, constatându-se faptul că autoturismul figurează cu alertă de furt emisă de autoritățile din Italia.
Vehiculul, în valoare de 35.000 de euro, identificat în orașul Borșa, a fost indisponibilizat, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor evenimentului și clarificarea situației juridice, în cauza penală întocmită pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Mașină căutată în Italia, găsită la Borșa. Vezi detalii























