Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

MAŞINĂRIA UNICĂ în lume, care se face DOAR în România.

MAŞINĂRIA UNICĂ în lume, care se face DOAR în România.

Grupul norvegian Vard a câștigat un contract pentru construția unui feribot pentru mașini și pasageri pentru operatorul norvegian Boreal. Acesta va fi primul feribot 100% electric construit în România, pe șantierul Vard de la Brăila.

Șantierul Vard de la Brăila va începe construcția unui feribot complet electric pentru un transportator din Norvegia, a anunțat compania.

Noul feribot de mașini și pasageri va fi complet electric și este special conceput pentru operațiuni în fiordurile norvegiene. Feribotul, conceput de Multi Maritime, va avea o lungime de 74 de metri și o capacitate totală de până la 60 de mașini și 199 pasageri și echipaj.

"Așteptăm cu nerăbdare să construim feribotul electric, în care să putem folosi expertiza noastră însemnată în tehnologia bateriilor pentru nave eficiente și ecologice", spune Roy Reite, CEO Vard.

Corpul navei va fi construit la șantierul Vard de la Brăila, iar livrarea feribotului este programată de la șantierul Vard Brevik în Norvegia în cel de-al treilea trimestru din 2019. Feribotul va începe operațiunile în Norvegia din ianuarie 2020 și va circula pe curta Kvanndal-Utne, de pe coasta de vest a Norvegiei, acolo unde Boreal a primit un contract pe nouă ani de la Guvernul norvegian.

Boreal este un important furnizor de transport public în Norvegia. Compania operează autobuze, autocare, tramvaie, feriboturi de pasageri de mare viteză și feriboturi de mașini. Filialele sale Boreal Buss AS, Boreal Sjø AS și Boreal Bane AS, exploatează servicii de transport public prin contracte de achiziții publice cu clienții. Boreal are aproximativ 2.000 de angajați și are sediul în Stavanger, Norvegia.

Norvegienii de la Vard au nouă facilități de producție, cinci în Norvegia, două în România, la Brăila și Tulcea, și câte una în Brazilia și Vietnam. Compania este unul dintre principalii constructori la nivel mondial de nave specializate și are circa 9.000 de angajați.

Vard Brăila avea la sfârșitul lui 2016 aproape 1.400 de angajați și o cifră de afaceri de 171 milioane de lei și o pierdere de 17 milioane de lei. 

Cea mai mare comandă din ultimii 15 ani pentru șantierul din Brăila a fost anunțată în toamna lui 2016, atunci când compania a anunțat o comandă: opt nave dintr-un total de 18 pe care Vard urmează să le livreze. Cele opt nave sunt concepute pentru transportul de module preasamblate şi turbine de gaz pentru câmpurile petroliere din Kazakhstan și vor fi operate de firma Topaz Energy and Marine şi de partenerii acesteia, companiile Kazmortransflot, Blue Water Shipping şi Tengizcherroil.

Sursa: economica.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire