Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Maşinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi înmatriculate în România. S-a schimbat legea

Maşinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi înmatriculate în România. S-a schimbat legea

Autovehiculele cu volan pe dreapta, din afara Uniunii Europene, nu vor mai putea fi înmatriculate în România de la sfârşitul lunii august, în urma modificărilor operate de autorităţi la Ordonanţa 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere.

În prezent, în România circulă zeci de mii de maşini cu volan pe dreapta, aproape 90% dintre ele fiind aduse din Regatul Unit al Marii Britanii.

Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordinului ministrului Trasporturilor care s-a aflat în dezbatere în comisia de dialog social a Ministerului Transporturilor, Registrul Auto Român nu va mai omologa maşinile cu volan pe partea dreaptă provenite din spaţiul non UE.

"Omologarea autovehiculelor echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului care deţin CIV (înmatriculate sau neînmatriculate încă în România) şi care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menţionate în CIV, se acordă numai dacă postul de conducere se schimbă pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului. Operaţiunile de schimbarea a postului de conducere se efectuează în ateliere de reparaţii care au în domeniul de activitate posibilitatea de a efectua lucrări la sistemele de frânare, direcţie, rulare, electric, caroserie", a explicat Roxana Dima, purtătorul de cuvânt al RAR, potrivit adevarul.ro.

Deocamdată, maşinile cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie mai pot fi înmatriculate, cel puţin până la ieşirea regatului din Uniunea Europeană.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire