Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Masterplanul de transport al României, lăudat de Comisia Europeană

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ: DE 4 Someș Expres va lega Baia Mare de Autostrada Transilvania

Masterplanul de transport al României, prezentat de ministrul Ioan Rus și aflat în dezbatere publică în această perioadă este unul foarte diferit de cele care au fost până în prezent. ”Au existat vreo cinci masterplanuri până acum, și din păcate regiunea de NV și cea de NE au fost mereu uitate”, a precizat președintele PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea. Liderul județean al PSD a arătat că vorbim despre un master plan mult mai realist, extrem de lăudat de Comisia Europeană, care ”nu pune căruța înaintea boilor”. Astfel, în noul masterplan sunt prezentate, în prima fază, resursele financiare și cum pot fi puse proiectele în aplicare pe cele patru artere: rutier, feroviar, aerian și maritim. Maramureșul este interesat de trei dintre acestea, mai puțin cel maritim. ”Pe partea rutieră vorbim despre un drum expres, DE4, numit Someș Expres, care va lega Baia Mare de Autostrada Transilvania și va face legătura cu Ungaria și Ucraina. Este vorba despre o porțiune de 187 de km de drum, cu o investiție de 975 milioane de euro și care va merge de la Turda la Cluj-Napoca, apoi la Gherla - Dej - Baia Mare și Livada. Din Baia Mare ne vom lega mai ușor de Halmeu și Satu Mare spre Petea, care duce pe M3, în Ungaria. Municipiul Baia Mare va fi legat și dinspre București, iar apoi, pe Autostrada Transilvania va exista o conectivitate mai facilă cu țările vecine, Ungaria și Ucraina. Rata de rentabilitate internă a acestei autostrăzi este a doua la nivel național, motiv pentru care se așteaptă ca lucrările să demareze cât mai curând. Un alt tronson, mai lung de această dată, face referire la drumul regional RT 43, care face legătura între Iacobeni - Borșa - Sighetu Marmației - Negrești Oaș. Vorbim aici despre 235 de km de drum, cu o valoare de 159 milioane de euro”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș și președinte al PSD Baia Mare, Gabriel Zetea.

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: ”Finanțări importate în municipiul reședință de județ”

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a arătat că finanțările continuă în plan local, blocurile sociale fiind în execuție, iar centura municipiului Baia Mare este finanțată și în lucru. Bani s-au acordat și pentru bazele sportive, unde se dorește realizarea unui complex național. ”Masterplanul pe transport finanțează pozitiv municipiul Baia Mare. Orașul nostru beneficiază de o centură nouă, care va fi realizată pe patru benzi. Rolul acesteia va fi acela de a prelua traficul și a-l dirija către Autostrada Transilvania”, a arătat primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Edilul a menționat și faptul că se caută soluții de reabilitare a Gării Baia Mare prin Ministerul Transporturilor. Mai există o posibilitate, aceea de a păstra proiectul de reamenajare a parcului, a gării și a autogării și a aplica pentru finanțări europene pe POR. ”Modul în care ne vom raporta la campania electorală în Baia Mare va fi unul inedit. Consilierii locali, înainte de a reprezenta un partid politic, reprezintă comunitatea și este obligația noastră să ne raportăm la comunitate. Tocmai de aceea vom avea un contact direct cu cetățenii printr-o nouă formă de colaborare civică”, a arătat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire