Măsuri de prevenire pentru evitarea unor situații de urgență care ar putea să apară dacă focul este scăpat de sub control.

claie focOdată cu apariția primelor semne de primăvara, se anunță și incendiile de vegetație uscată. Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș vine în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire pentru evitarea unor situații de urgență care ar putea să apară dacă focul este scăpat de sub control.

În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţeni au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:

– Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului

– Permis de lucru cu focul de la primărie.

Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

– arderea miriştii, în cazul terenurilor în pantă, pornind din partea de sus a pantei.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii  şi  să  nu  afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

Pentru prevenirea unor eventuale accidente de circulaţie, urmare a scăderii vizibilităţii în timpul utilizării focului deschis, lucrările de igienizare se vor efectua în prezenţa permanentă a unei persoane în zona drumurilor publice.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton, asfalt, bitum, ulei etc. Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.