Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Măsuri ferme în cazul agresiunii de la cinema

Măsuri ferme în cazul agresiunii de la cinema

Prin sancţionarea fermă a actelor de violenţă, poliţiştii îşi doresc să descurajeze agresivitatea, să condamne astfel de manifestări în spaţiul public pentru ca orice activitate să se desfăşoare în condiţii de siguranţă deplină. Dacă nici la un film nu ne putem comporta civilizat, atunci unde? Să ajungi să fii bătut pentru că ai făcut apel la bun simţ, să fii în pericol tocmai pentru că dai dovadă de spirit civic este inadmisibil şi intolerabil.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat persoanele care, duminică seara, au agresat trei tineri într-un cinematograf din Baia Mare.

Faţă de una dintre ele aceştia au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi aceasta să fie prezentată Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani din municipiu, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice şi lovire sau alte violenţe.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire