În perioada Sărbătorilor Pascale, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș vor fi prezente în teren pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea comunității.
Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, în aceste zile au fost suplimentate forțele de ordine, peste 160 de polițiști fiind mobilizați zilnic în acțiuni desfășurate la nivelul întregului județ.
Aceștia vor acționa în sistem integrat, din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice, precum și din alte structuri operative. Efectivele vor fi prezente în zonele aglomerate, în apropierea lăcașurilor de cult, în zonele turistice, la manifestările publice, precum și pe principalele artere rutiere din județ.
În punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere și în intervalele cu trafic intens, polițiștii rutieri vor acționa pentru fluidizarea circulației și, după caz, pentru instituirea de restricții sau devieri de trafic, în funcție de situația din teren.
De asemenea, în Noaptea de Înviere, oamenii legii vor fi prezenți în proximitatea bisericilor și a locurilor unde se desfășoară slujbe religioase, pentru ca manifestările să se desfășoare în condiții de siguranță și fără incidente.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în trafic, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze din timp cu privire la starea vremii și eventualele restricții. Totodată, șoferii sunt sfătuiți să își verifice documentele înainte de plecarea la drum, pentru a se asigura că acestea sunt valabile.
„Vom fi în teren pentru a vă sprijini”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș, care reamintesc că respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive pot preveni evenimentele neplăcute în trafic și nu numai.























