Mesaj din SUFLET pentru băimăreni și maramureșeni. "Sunt omul care are puterea, dorința și voința de a face cât mai mult bine pentru Baia Mare și Maramureș"
Doamna Dr. Viorica Cherecheș aleasă în funcția de deputat, a transmis câteva gânduri băimărenilor și maramureșenilor care s-au prezentat la scrutinul din 11 decembrie.
Prin acest mesaj doamna doctor a ținut să le mulțumească pentru susținere și le transmite că doreste să aducă în politică, dar și în Parlamentul României, lucruri rare, care nu s-au prea văzut la noi.
"În campania electorală am reprezentat oamenii acestor locuri. Vreau să aduc în politică, dar și în Parlamentul României, lucruri rare, care nu s-au prea văzut la noi: profesionalism și demnitate. Singura mea dorință cu care merg în Parlament este să fac lucruri bune și utile pentru Baia Mare și Maramureș.
Și în noua postură de deputat în Parlamentul României, voi fi așa cum am fost toată viața - omul care este alături de oameni.
Pe plan local voi fi foarte activă în relația cu Primăria Baia Mare, cu celelalte primării din județ, dar și cu Consiliul Județean, pentru a găsi împreună soluții la problemele cu care se confruntă oamenii și comunitățile.
Sunt omul care are puterea, dorința și voința de a face cât mai mult bine pentru Baia Mare și Maramureș, având convingerea că voi reuși tot ce mi-am propus.
Dr. Viorica Cherecheș"























