1 Decembrie este ziua tuturor celor care trăiesc pe teritoriul României, ziua în care ne celebrăm trecutul şi privim cu încredere spre viitor. Este momentul în care ne reafirmăm valorile fundamentale – libertatea, unitatea şi solidaritatea, și în care ne amintim că puterea unei națiuni stă în capacitatea oamenilor săi de a se regăsi în proiecte comune, de a se inspira unii pe alții și de a construi, împreună, o țară democratică, prosperă, puternică și unită.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 nu a fost doar rezultatul voinței majorității românești, ci și al unei contribuții esențiale a minorităților naționale. Rolul minorităților a fost complex și profund, iar participarea acestora la Adunările Naționale din provinciile istorice, inclusiv la istorica Adunare de la Alba Iulia, a reprezentat o afirmare clară a adeziunii la ideea de autodeterminare și la proiectul unei Românii Unite.
În contextul dificil de după Primul Război Mondial și în condițiile destrămării a două imperii, minoritățile au avut maturitatea, claritatea și viziunea de a susține unificarea într-un stat capabil să ofere stabilitate, siguranță și perspective. Ele au contribuit la conturarea unui cadru politic favorabil unirii, au trimis delegați proprii, au participat la organizații politice și au sprijinit, direct, efortul de război și relansarea economică.
Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia a recunoscut explicit importanța minorităților, afirmând „deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare”, dreptul fiecărui grup etnic de a se instrui, administra și judeca în limba proprie, precum și reprezentarea proporțională în corpurile legiuitoare ale țării. Aceste principii au stat la baza unui model de conviețuire care a căutat să asigure respectarea identității și a culturii fiecărei comunități.
După 1989, România a început reconstrucția democratică pe fundamente solide, consacrate prin Constituția din 1991. Aceasta garantează egalitatea tuturor cetățenilor, „fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială”, consolidând astfel cadrul unei societăți moderne și incluzive. Statul român a făcut progrese semnificative în domeniul protecției minorităților naționale, devenind un reper la nivel european și un actor activ în definirea standardelor internaționale în acest domeniu.
În cei 107 ani trecuți de la Marea Unire, națiunea română a demonstrat forță, reziliență și determinare în depășirea provocărilor istorice. Astăzi, 1 Decembrie nu este doar o celebrare a trecutului, ci și un moment de mobilizare pentru prezent și viitor. Trăim într-un context marcat de amenințări complexe: un război de amploare la graniță, forme de agresiune hibridă menite să creeze haos, ură și rupturi în societate, și atacuri asupra valorilor democratice.
În fața acestor provocări, unitatea noastră și solidaritatea cu Ucraina, care, prin rezistența sa eroică, reprezintă un scut pentru întreaga Europă, sunt esențiale. Doar împreună vom putea opri agresiunea Rusiei și depăși unul dintre cele mai întunecate momente ale istoriei recente a Europei.
O societate deschisă are nevoie de toleranță, empatie și respect reciproc pentru a funcționa echilibrat și pentru a răspunde eficient provocărilor actuale. Consolidarea acestor principii este esențială pentru coeziunea internă și pentru menținerea unui spațiu public în care fiecare persoană se poate exprima și poate contribui.
Valorile care au stat la baza Marii Uniri – cooperarea, solidaritatea, respectul pentru diversitate și orientarea spre binele comun – rămân relevante și astăzi. Ele pot ghida modul în care societatea românească răspunde schimbărilor rapide din Europa și din lume. Continuarea dezvoltării democratice, consolidarea instituțiilor și menținerea unui dialog deschis între comunități reprezintă direcții necesare pentru a păstra această unitate și pentru a asigura stabilitatea și progresul țării.
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor și tuturor celor care numesc această țară „acasă”!
Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi























