Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ministrul Mihnea Costoiu a efectuat o vizită la sediul companiei Google

Ministrul Mihnea Costoiu a efectuat o vizită la sediul companiei Google
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a vizitat vineri, 13 iunie, sediul companiei Google, din San Francisco, una dintre cele mai mari corporaţii multinaţionale din domeniul serviciilor şi produselor digitale.
 
Delegaţia română, condusă de ministrul Mihnea Costoiu, a fost primită de către domnul Bram Brout, directorul Departamentului de vânzări globale în sectorul educaţiei şi de către doamna Liz Sproat, şeful Departamentului de educaţie al companiei pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. La reuniune a participat, prin videoconferinţă, şi domnul Dan Bulucea, directorul Google România.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat modalităţile de intensificare a cooperării dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Google în domeniul Educaţiei. Un punct separat pe agenda întrevederii a fost reprezentat de implicarea companiei în sectorul cercetării şi educaţiei din România, ministrul Mihnea Costoiu invitând o delegaţie a companiei să viziteze ţara noastră în perioada următoare.
Faptul că sistemul educaţional românesc acordă un loc important studiului diciplinei Informatică, faptul că ţara noastră instruieşte unii dintre cei mai buni informaticieni din Europa şi din lume demonstrează că drumul pe care mergem este unul corect. Dezvoltarea parteneriatelor între unităţile de învăţământ şi marii actori în domeniul tehnologiei digitale este imperativă pentru dezvoltarea educaţiei şi cercetării în România, precum şi pentru menţinerea unui sector digital modern şi competitiv”, a declarat ministrul Mihnea Costoiu.
Ministerul Educaţiei şi Google cooperează deja în domeniul educaţional, în baza unui parteneriat încheiat în data de 8 mai 2014, care are ca obiectiv creşterea calităţii procesului de învăţare, prin facilitarea accesului cadrelor didactice şi al elevilor la noile tehnologii.
Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire