MISIUNI PENTRU SIGURANȚA DESFĂȘURĂRII REFERENDUMULUI DIN 6 ŞI 7 OCTOMBRIE 2018

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureş, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi și Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj Napoca, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

În acest context, precizăm că 311 polițiști vor asigura paza și protecția la 176 de secții de votare, dintre cele 435 ce se vor constitui pe raza județului Maramureş, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..

De asemenea, peste 300 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie,  pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 200 de polițiști vor fi constituiți în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte  materiale necesare votării la secțiile de votare, 11 jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureş va avea în responsabilitate 152 de secții de votare dispuse în 108 locații, unde vor fi prezenți 152 jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

150 de pompieri asigura desfășurarea in bune condiții a referendumului.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiștii ISU desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Totodată, 176 polițişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei/Serviciul Teritorial al Politiei de Frontieră Maramureş vor asigura paza și supravegherea a 89 secţii de votare aflate în zona de competență.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pe pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea Referendumului, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

În acest context, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.