Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

MISIUNILE ÎN ȘCOLI PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR CONTINUĂ

MISIUNILE ÎN ȘCOLI PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR CONTINUĂ

Misiunile polițiștilor în unitățile de învățământ continuă. Fie că se află în școli gimnaziale, având vârste mai mici, sau sunt la licee, în pragul vârstei de 18 ani, elevii trebuie informați cu privire la necesitatea respectării regulilor. Dacă ne referim la drumul public, mesajul este același indiferent de vârstă: când regulile sunt înțelese, drumul devine mai sigur pentru toți.

În cadrul discuției cu elevii Liceului Internațional Baia Mare, ieri, 05 mai, a fost subliniată importanța traversării doar prin locuri special amenajate și după o temeinică asigurare. Informațiile teoretice au fost completate de un joc în cadrul căruia elevii au putut să își pună în practică cunoștințele. Cei mici învață rapid, mai ales când sunt ascultați și încurajați.

Pentru activitatea susținută la Liceul Auto din Baia Sprie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au făcut echipă pentru a transmite același gând: consumul de alcool sau substanțe interzise transformă o situație firească într-un pericol real. Întrucât se află în Săptămâna verde, polițiștii au subliniat pe lângă necesitatea grijii față de natură și importanța grijii și respectului față de cei dragi, fie ei membri ai familiei, prieteni sau colegi.

Doar prin intermediul unui dialog real, prin discuții deschise, întrebări la care se primesc răspunsuri pertinente și schimb de idei putem înțelege ce îi preocupă pe elev, ce provocări întâlnesc și cum putem acționa, ca echipă, pentru un mediu școlar mai sigur.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire