MOBILITATEA FORȚEI DE MUNCĂ LA NIVEL EUROPEAN – drepturile și protecția socială a lucrătorilor români!

jobÎn ultimi ani, economiile ţărilor europene dar şi economia românească au fost afectate de schimbări profunde. În acest context, angajatorii, din dorinţa de a rămâne competitivi, au obligaţia de a se adapta noilor tehnologii şi metode organizaţionale.

La nivel european, accentul se pune pe dezvoltarea politicilor de promovare a creşterii mobilităţii forţei de muncă, atât cea de tip ocupaţională (între locurile de muncă), cât şi cea de tip geografic (între regiuni şi ţări), pentru că acest fenomen contribuie la progresul social şi economic, la un grad mai înalt de ocupare a forţei de muncă şi la o dezvoltare echilibrată şi durabilă.

Mobilitatea permite adaptarea facilă şi eficientă a economiei şi a forţei de muncă la condiţiile mediului în care acţionează şi constituie un stimulent pentru schimbare în cadrul unei economii globale bazată pe concurenţă.

Șomajul a încetat să mai crească de la mijlocul anului 2013. De la începutul anului 2013, rata șomajului s-a menținut la un nivel relativ stabil. În septembrie 2013 numărul total de  șomeri se ridica la aproape 26,9 milioane (cifră ajustată în funcție de variațiile sezoniere).

În ceea ce priveşte România, creşterea volumului migraţiei va determina şi creşterea remitenţelor, acestea constituind o sursă stabilă de suport financiar. Rata şomajului poate fi diminuată ca urmare a posibilităţii lucrătorilor români de a-şi găsi un loc de muncă pe teritoriul unui (alt) stat membru. De asemenea, lucrătorul migrant care revine în România poate beneficia de experienţa dobândită, având şanse mari de angajare sau putând deveni angajator pentru alte persoane conducând totodată şi la flexibilitatea forţei de muncă.

După expirarea restricţiilor de muncă la 1 ianuarie 2014, cetăţenii români şi bulgari pot munci în toate ţările Uniunii Europene. Potrivit Acordului asupra liberei circulaţii a persoanelor dintre Elveţia şi UE, Berna poate menţine restricţiile pentru români şi bulgari până la 31 mai 2019.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.