Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Modalități de conservare a esteticii satului maramureșean, dezbătute în cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania

Modalități de conservare a esteticii satului maramureșean, dezbătute în cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania

Modalități de conservare a esteticii satului maramureșean, dezbătute în cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania

Marți, 19 noiembrie, sala de ședințe ”Bogdan Vodă” din cadrul Palatului Administrativ a găzduit evenimentul „Arhitectura în Satele Maramureșene”, inițiativă organizată sub egida Bienalei de Arhitectură Transilvania – BATRA 2019. Executivul Consiliului Județean Maramureș a fost reprezentat de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, la eveniment mai fiind prezenți arhitecți și specialiști în domeniu, dar și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din județ.

În cadrul evenimentului, arhitectul Laura Zaharia a prezentat harta meșterilor în construcții și ghidurile de arhitectură pentru mediul rural, după care a urmat o dezbatere privind traiectoria arhitecturii tradiționale și modalitățile de promovare a instrumentelor prezentate. Deși prezența în sală a reprezentanților autorităților locale din județ a fost redusă, vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a subliniat că implicarea conducerilor locale în conservarea arhitecturii tradiționale este absolut crucială.

„Autoritatea locală ar trebui să fie prima interesată să încurajeze oamenii să conserve stilul tradițional. Consiliul Județean Maramureș sprijină autoritățile locale și are în implementare, dar și pe agenda viitoare, proiecte prin care se vizează revitalizarea satului maramureșean și perpetuarea valorii materiale și imateriale a acestuia”, a arătat Ioan Doru Dăncuș, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș.

Toți cei prezenți la eveniment au fost de acord că la nivelul comunităților locale trebuie sedimentată ideea de identitate și apartenență la un spațiu a cărui estetică nu le aparține doar unor oameni, ci întregii comunități. Totodată, s-au dezbătut idei de proiecte prin care se pot încuraja și aduce împreună toate părțile interesate de astfel de demersuri de protejare și promovare a arhitecturii tradiționale.

Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2019 se desfășoară în perioada 7 - 24 noiembrie și constă într-un șir de evenimente organizate în localitățile Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Baia Mare, Oradea și Satu Mare, care își propun să aducă arhitectura în atenția opiniei publice, dar și să promoveze excelența în acest domeniu.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire