Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Modificări importante privind amenzile și suspendarea permisului, în vigoare de ieri, 27 martie 2026

Modificări importante privind amenzile și suspendarea permisului, în vigoare de ieri, 27 martie 2026

Poliția Română anunță că, începând cu 27 martie 2026, intră în vigoare prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026, publicată anterior în Monitorul Oficial, care aduc schimbări relevante în domeniul contravențiilor și al circulației rutiere.
Potrivit noilor reglementări, pentru o serie de contravenții prevăzute de acte normative precum Legea nr. 61/1991 sau Legea nr. 333/2003, persoanele sancționate vor putea achita, în termen de cel mult 15 zile, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.
De asemenea, au fost introduse modificări importante în ceea ce privește reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce. Astfel, pentru a beneficia de această reducere, solicitantul trebuie să facă dovada achitării tuturor amenzilor contravenționale datorate bugetului local, nu doar a celei care a determinat suspendarea permisului.
Dovada se realizează exclusiv prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală emis de unitatea administrativ-teritorială de domiciliu, care atestă plata integrală a obligațiilor.
În cazul persoanelor care nu au domiciliul în România sau al celor care solicită restituirea permisului emis de o autoritate străină, va fi necesară doar dovada achitării amenzii care a stat la baza suspendării.
Noile măsuri urmăresc creșterea disciplinei în trafic și responsabilizarea conducătorilor auto în ceea ce privește respectarea obligațiilor legale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire