Motto-ul Crăciunului în Borșa: ” Dăruind vom dobândi…”

cadouri borsaLa fel ca toate acțiunile frumoase cu care Primăria Borșa ne-a surprins până acum, în ultimii doi ani de zile, au dovedit și de această dată că atunci când ai credință și iubire față de semeni, ești cu adevărat mai bun.

”Crăciunul înseamnă mai presus de toate bucurie, empatie și posibilitatea de a fi cu adevărat aproape de semenii noștri. „A dărui” este gestul care aduce cea mai curată bucurie în sufletul unui creștin. Cu acest gând și cu sprijinul primarului Timis Ion Sorin și al viceprimarului Tomoioaga Antonia, personalul Primăriei Borșa a desfășurat în aceste zile o acțiune caritabilă, prin care 35 de familii au primit daruri constând în alimente și dulciuri. Alături de angajații Primăriei Borșa, nouă agenți economici din Borșa s-au alăturat acestui demers, iar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor. Bucuria din ochii copiilor la primirea darurilor a fost cea mai frumoasă răsplată. Crăciun fericit tuturor!”, scrie pe pagina de socializare a Primăriei Borșa. Nu putem decât să îi felicităm pentru frumosul lor gest și pentru faptul că au făcut posibil ca Moș Crăciun să ajungă și la cele mai izolate locuințe ale Borșei! Și, pe această cale, redacția Maramureș Jurnal transmite tuturor cititorilor un Crăciun cu lumină în suflet și un Moș cât mai bogat!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.