Muniţie ascunsă în bagaje şi îmbrăcăminte

munitiePoliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul PTF Sighetu Marmaţiei au descoperit, în bagajele unei femei, dar şi în buzunarul unui bărbat, 333 cartuşe calibru 7,62 mm, pentru care aceştia nu au putut prezenta documente legale.

Muniţia a fost confiscată, iar cei doi sunt cercetaţi acum pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

În data de 16 iunie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş s-au prezentat la controlul de frontieră pentru a ieşi din ţară, un bărbat, cu dublă cetăţenie română şi ucraineană, H. Vasyl de 49 de ani şi o femeie, tot cu dublă cetăţenie maghiară şi ucraineană, G. Sztella de 43 de ani, călătorind pe jos.

În momentul în care echipa comună de control le-a solicitat să declare dacă deţin bunuri sau obiecte interzise la ieşirea de pe teritoriul României, aceştia au încercat să se îndepărteze de arterele pentru control, cu intenţia de a fugi, fapt care a creat suspiciuni lucrătorilor noştri.

Ca urmare, cei doi au fost reţinuţi şi cu ocazia unui control amănunţit au fost descoperite, în sacoşa femeii, în două cutii de carton, 332 cartuşe, calibru 7,62 mm, iar în buzunarul de la pantalonul bărbatului încă un cartuş, de acelaşi calibru.

Ambii cetăţeni, care conform documentelor ucrainene de identitate sunt soţ şi soţie, au refuzat să dea declaraţii cu privire la cantitatea de muniţie deţinută asupra lor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cei doi fiind reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventiva.

În continuare, se efectuează cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi depistării tuturor persoanelor implicate, muniţia fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.