Năpasta – Vineri 20 Iunie 2014, ora 19:00, în Sala Studio a Teatrului Municipal

Napasta2014În urmă cu 9 ani, o crimă a dat peste cap viaţa Ancăi (Wanda Farkas), victimă căzându-i chiar soţul ei, Dumitru. Acum, viaţa femeii pendulează între ura şi dispreţulfaţă de cel de-al doilea soţ, Dragomir (Doru Fârte), iubirea lui Gheorghe (Ştefan Mura) şi setea ei nemăsurată de răzbunare. Tabloul este completat de ivirea lui Ion Nebunul (Liviu Topuzu), care tocmai a evadat de la ocnă şi vorbeşte lucruri neînţelese, este flămând, zdrenţăros şi temător. Destinele celor trei bărbaţi vor fi conduse de voinţa de fier a Ancăi, care trăieşte după credinţa „Pentru faptă răsplată şi năpastă pentru năpastă”.

Spectacolul este o revalorificare modernă a textului clasic, piesa fiind tratată într-o manieră uşor suprarealistă, într-un decor abstract, mai degrabă sugestiv decât ilustrativ, în care fiecare element de decor sau de recuzită îşi modifică valenţele în funcţie de evoluţia situaţiilor scenice.
Punerea în scenă scoate în evidenţă prin interpretarea actorilor un univers personal şi relaţional dominat de obsesii şi de angoase, cu o psiholgie argumentată parţial de o perspectivă mistico-religioasă asupra întâmplărilor trecute care determină cursul întâmplărilor de azi, perspectivă care căptuşeşte de multe ori afectele şi atitudinile tuturor personajelor.
Spectacolul este marcat de atemporalitate, într-un limbaj simplu, direct subliniat şi de interpretarea în expresie minimalistă a actorilor, congruentă cu minimalismul simbolic al decorului, al imaginilor scenice şi al coloanei sonore.

Năpasta

de I.L. Caragiale

DISTRIBUŢIA:

DRAGOMIR, cârciumar…………………………………………………………….Doru Fârte

GHEORGHE, învăţătorul satului……………………………………………….Ștefan Mura

ION, ocnaş………………………………………………………………………… Liviu Topuzu

ANCA, soţia lui Dragomir………………………………………………………Wanda Farkaş

 

Regia artistică: Liviu Topuzu

♦ Scenografia: Ioan Bocoş

Regia tehnică: Romok Carol

♦ Lumini: Marin Codrea♦ Sonorizare: Dan Prodan

Toate decorurile și costumele sunt executate în atelierele Teatrului Municipal: croitorie bărbați: Zenovia Bucșa, Cristian Goga; croitorie femei: Szabo Gyongyi, Emilia Chifor; atelier tâmplărie: Vasile Dănuț Bozântan; atelier lăcătușerie: Ioan Hozaș.

 

MANAGER
CLAUDIU PINTICAN

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.