Nicolae Iuga – ”Şovinismul de mare putere”

sovinulAstfel ar putea fi numită lucrarea universitarului Nicolae Iuga, „Şovinismul de mare putere”, publicată foarte recent la Editura Grinta din Cluj Napoca. Este o carte care se citeşte pentru cei interesaţi şi cu iniţiere fie şi minimă în politologie şi antropologie, cu sufletul la gură, cum se zice, pentru că abordează poziţionarea polilor de putere de pe mapamond şi rolul diferitelor naţiuni în momente cruciale ale istoriei. Iată cum explică autorul însuşi tema cărţii. „Şovinismul de mare putere este o atitudine de anvergură, manifestată în relaţiile politice internaţionale, este ceva de ordinul evidenţei cotidiene. Conceptul acestui gen de şovinism semnifică situaţia în care o naţiune oarecare se pune pe sine, în propriul său imaginar colectiv şi în propria sa mitologie politică, mai presus decât toate celelalte naţiuni şi, cumva de înţeles, mai presus chiar decât Dumnezeu. De aceea naţiunile care au practicat sau practică acest gen de şovinism sunt fie ateiste, ca ideologie politică, fie fals religioase. Bolşevismul sovietic, nazismul german sau doctrina contemporană a unei lumi unipolare din punct de vedere politico-militar sunt exemplele cele mai la îndemână.” Apoi, după necesarele preliminarii terminologice pe care o lucrare de acest gen le reclamă, autorul explică noţiunea de bolşevism, termen sinistru pentru cei care l-au trăit, deşi cuvântul slav bolşe nu are nimic malign în sine, însemnând pur şi simplu mare, spre deosebire de menşe, care înseamnă mic. E de mirare cum însă bolşevismul a rezistat şi a făcut ravagii peste şapte decenii. Autorul  admite printre alte argumente şi pe acela că au fost indivizi care chiar au crezut în această ideologie, crezându-se aleşi de istorie pentru a schimba lumea. Metodele de impunere a voinţei prin violenţă practicate de bolşevici au fost preluate atât de nazişti cât şi de americani, particularizându-le fiecare la locul şi perioada în care le-au aplicat. Astăzi SUA pun în ecuaţie metode preluate de la bolşevici pentru a-şi impune hegemonia politică şi militară în punctele de pe glob unde au interese fie economice, fie politico-militare. Ele numesc agresiunea apărare. Autorul disecă apoi formele de discurs şi retorică prin care se motivează războiul, anume cea religioasă sau comunicarea pe verticală cu zeii, cea laică sau comunicarea pe orizontală cu semenii şi cea ideologică, pentru expansiunea globală. Că SUA vor să-şi impună hegemonia peste tot în lume este un fapt arhicunoscut şi la ordinea zilei. Cât de legitimă sau nelegitimă este această dorinţă se analizează în carte cu exemplificări din istoria recentă. I se opun însă puteri precum China, Japonia, Rusia, India şi mai nou, Uniunea Europeană, această structură politică federală, formată din state independente, dar care constituie la o eventualitate, un adversar de luat în seamă de către oricine. Deci existenţa unui singur pol de putere nu este posibilă, chiar dacă americanii şi-ar dori-o. Ei se amăgesc şi astăzi cu iluzia că au condus Occidentul spre victorie în finalizarea războiului rece şi  contribuit la căderea comunismului prin întreţinerea aceluiaşi război. De fapt comunismul şi destrămarea fostei URSS au fost consecinţele liberalizării politice inţiate de Gorbaciov prin glasnosti, adică transparenţă în asanarea relaţiilor moral civice şi perestroica, adică reconstrucţia economică a statelor din fostul colos sovietic. Numai că evenimentele s-au precipitat când oamenii au înţeles că societatea egalitaristă ideală propusă de comunişti este imposibilă şi lucrurile au scăpat de sub control, iar Elţân n-a trebuit să facă altceva decât să lase istoria să-şi urmeze cursul firesc.

După evenimentele din 11 septembrie 2001 s-a cristalizat ideea că după căderea comunismului, SUA ar avea nevoie de un alt adversar sau duşman, iar acesta a fost găsit în Islam. Considerându-le potenţiale pericole pentru americani, aceştia au atacat Afganistanul şi Irakul, iar mai nou, au destabilizat Siria ducând-o la războiul civil. Consecinţele războiului din Irak sunt şi astăzi mult mai perverse decât se aşteptau atacatorii. Au refuzat recunoaşterea Tribunalului Penal Internaţional sau au refuzat Semnarea Acordului internaţional de la Kyoto, numai pentru a compromite ONU. Altă metodă de a domina este cea a revoluţiilor portocalii. Ea  a fost experimentată în Serbia la Belgrad, în Georgia la Tbilisi, şi foarte recent în Ucraina la Kiev. Toate trei experienţe eşuate, pentru că după ce şi-au impus la conducere persoanele racolate de serviciile americane, ca Saakaşvili sau Iuscenco, guvernele instaurate n-au reuşit să-şi menţină autoritatea. Cel puţin astăzi, Ucraina este o ţară sfâşiată, unde în partea de răsărit ia hălci din teritoriu Rusia, iar în cea vestică, întoarcerea spre binefacerile occidentului nu prevesteşte nimic bun. Se flutură şi ideea americanizării Europei, dar ea este din start sortită eşecului. Pentru că, de fapt nu există un spirit autentic american. Acolo trăieşte un conglomerat de naţiuni, iar bunăstarea materială la care s-a ajuns se datorează mâinii de lucru ieftine şi atragerii de bogăţii de pe tot globul. Mai mult, se observă şi în SUA o tendinţă tot mai accentuată de limitare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.  Tot cu sprijinul yankeilor a ajuns şi România o colonie. Pentru că asta suntem la ora actuală. Pentru a înţelege trebuie să ne privim istoria la modul obiectiv. De circa şapte sute de ani noi nu am avut capul la noi în ţară. Sub otomani a fost la Istambul, sub sovietici la Moscova, sub austrieci la Viena, iar mai nou, sub UE la Bruxelles. O problemă a României este corupţia, dar nu e singura. Feudalizarea în sistemul economic încă mai persistă prin structuri sociale şi politice neo-feudale. Mai exact, noi nu am venit după ’90 cu intelectuali sau politicieni de forţă, ci cu capete plecate şi cu cleptomani, care profitând de golurile legislative s-au îmbogăţit peste noapte spoliind şi sărăcind mase întregi de oameni. Baronii actuali nu sunt decât nişte rămăşiţe feudale într-un stat care se vrea modern şi european. Însăşi suveranitatea ţării este o glumă tristă de vreme ce conducătorii actuali s-au ploconit fie Moscovei fie SUA. Să ne amintim cum a fost impus românilor Băsescu, cu voturile venite de peste ocean. Nu e greu de imaginat la câte mâini şi cu ce viteză s-a votat peste ocean pentru a ni-l mai face plocon şi a doua oară.  Ca în alte 188 de ţări unde caţionează FMI, la noi întâi ţara a fost decapitalizată, iar apoi împrumutată cu ţârâita şi pusă să danseze cum cer organismele internaţionale. A refuza statutul de colonie e periculos în acest moment pentru că ne împiedică Transilvania, care este de aproape optzeci de ani cuiul lui Pepelea, cu care suntem şantajaţi. Deci va trebui să ne vindem resursele pe mai nimic şi să cumpărăm de afară la preţurile impuse de vânzător. Faptul că România este condusă de politicieni şi conducători puşi şi menţinuţi cu sprijinul metropolei de afară se reflectă şi în cazurile recente cu Roşia Montană şi Chevronul cu gazele de şist de la Pungeşti, dar şi din alte numeroase regiuni ale ţării. Este clar, România mai are bogăţii de exploatat, iar americanii şi acoliţii lor au pus ochii pe ele. Finalul va fi unul apocaliptic pentru noi, în multe feluri. Ar mai fi de notat capitolul despre preparativele unui război anti-islamic de lungă durată. Numai că Federaţia Rusă se apropie de limitele răbdării şi de aici s-ar putea să apară surprize. Deocamdată Putin şi Obama nu par să vrea o confruntare directă, dar cine ştie ce aduce viitorul. Problema americanilor se leagă de China, pe care au încercat fără succes să o destabilizeze şi care, paradoxal, îi împrumută pe yankei cu dolari pentru a se înarma, atenţie, inclusiv împotriva ei. Superbă cartea, superbă şi coperta realizată de Vlad Negoiţă. Aşteptăm lansarea oficială.

 

Dragomir IGNAT

mmjurnal logo articol

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.