
Nicușor Dan și-a început călătoria în Nord Vestul țării la Baia Mare, cu un apel către oamenii cinstiți să intre în politică. Implicarea este, în opinia președintelui USB, soluția cea mai rapidă pentru rezolvarea urgențelor României.
La întânirea de la Baia Mare, la care au participat și Stelian Ene, coordonator extindere pentru regiunea Nord Vest și Erwin Albu de la Uniunea pentru Codlea, au venit simpatizanți și oameni care doresc să facă pasul de la activism civic spre politică.
Nicușor Dan a expus parcursul său de la grup civic la participare politică și a subliniat că partidul Uniunea Salvați România care va candida la alegerile parlamentare va veni pe 15 septembrie cu un program tehnocrat la care lucrează deja o echipă din interiorul Uniunii.
Acest program urmărește construirea unui stat de drept funcțional, cu o justiție predictibilă și transparentă, cu o administrație cu proceduri și cu criterii clare de promovare, cu achiziții transparente astfel încât să nu se mai fure 4 miliarde de euro, cum se întâmplă acum, cu o legislație electorală favorabilă participării, adică cu praguri electorale mai scăzute și cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Administrația publică e la nivelul anilor 20, iar economia este feudalizată, a spus liderul USB.
Pentru că oameni s-au saturat de actuala clasă politică stăpână pe toate resursele, nu vrem să excludem pe nimeni din acest proiect, nu credem că este constructiv în acest moment o împărțire ideologică sau o dezbatere între tradiționaliști și moderniști, a declarat Nicușor Dan.
Celor neîncrezători că o construcție nouă poate să performeze la alegerile parlamentare le-a răspuns că oamenii sunt atât de nemulțumiți încât lucrurile se întâmplă mult mai repede. Vrem să schimbăm percepția în legătură cu ce poate face un om politic, a explicat președintele USB, și prin puterea exemplului sperăm să se schimbe și celelalte partide. Miza USB/USR nu o reprezintă funcțiile, ci proiectele. La București consilierii votează proiectele bune și le resping pe cele care contravin intereselor publice și asta urmărește să se întâmple și în viitorul Parlament.
Nicușor Dan vede pentru viitor două scenarii. Unul în care mandatul executivului va depinde de mandatele parlamentarilor USR care vor condiționa susținerea de includerea proiectelor în programul de guvernare și altul în care USR va face opoziție și va spune nu unor legi precum pensiile speciale pentru aleși. Acum majoritățile împart funcții și fiecare ignoră când fură celălalt, USB/USR vrea să schimbe acest mod de a face politică.