Noi restricţii anti-COVID. Autoritățile franceze au revizuit din nou condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Franceze

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile franceze au revizuit din nou condițiile de intrare a persoanelor pe teritoriul Republicii Franceze, în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, începând cu data de 31 ianuarie 2021, ora 00:00, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franța din țările spațiului european (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican și Elveția) au obligația de a prezenta companiei de transport și autorităților care efectuează controlul de frontieră un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.

Măsura se aplică pentru toate tipurile de deplasare: aeriană, rutieră, maritimă și feroviară.

De asemenea, autoritățile franceze recomandă evitarea călătoriilor neesenţiale dinspre statele spațiului european către Republica Franceză.

MAE amintește că autoritățile franceze recomandă insistent ca persoanele care sosesc în Republica Franceză dintr-un alt stat al spațiului european să se autoizoleze pentru o perioadă de șapte zile de la sosire și să efectueze, la finalul acestei perioade, un al doilea test tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

MAE precizează că, până la acest moment, autoritățile franceze nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica și lucrătorilor transfrontalieri și transportatorilor.

Informații suplimentare privind măsurile adoptate de autoritățile franceze pot fi consultate la următoarele pagini de internet: https://www.diplomatie.gouv.fr/fr/conseils-aux-voyageurs/informations-pratiques/article/coronavirus-covid-19-29-janvier-2021 și https://ro.ambafrance.org/Informations-generales-COVID-19-en-Roumanie.

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, Consulatului General al României la Strasbourg: +33 369.321.938, Consulatului General al României la Marsilia: +33 4 91221741, Consulatului General al României la Lyon: +33 (0) 478.607.252, +33 (0) 478.607.266, +33 (0) 478.607.322, +33 (0) 478.607.077, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice la Paris: +33 (0)6 80 71 37 29, Consulatului General al României la Strasbourg: +33 6 27 05 00 22, Consulatului General al României la Marsilia: +33 6 10027164, Consulatului General al României la Lyon: +33 (0) 643.627.736.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.