Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Noi știm ce înseamnă să iubești Baia Mare ! Mesajul primarului ales, Cătălin Cherecheş, transmis autorității locale :gânduri , probleme și nemulțumirile băimărenilor

Noi știm ce înseamnă să iubești Baia Mare ! Mesajul primarului ales, Cătălin Cherecheş,  transmis autorității locale  :gânduri , probleme și nemulțumirile băimărenilor

Noi știm ce înseamnă să iubești Baia Mare ! Mesajul primarului ales, Cătălin Cherecheş,  transmis autorității locale  :gânduri , probleme și nemulțumirile băimărenilor

La debutul acestui demers pentru Baia Mare și pentru băimăreni expun cu foarte multă responsabilitate următoarele prime probleme:

  1. IMPOZITE ȘI TAXE NEMAJORATE

    Prin Codul Fiscal, Guvernul României stabilește nivelul taxelor și impozitelor locale an de an. Mereu ne aflăm în situația de a fi surprinși neplăcut de către guvernanți prin indexări anuale. Guvernul oferă suplimentar posibilitatea și autorităților locale să majoreze aceste taxe cu aproximativ 20%. Din respect față de băimăreni, în ultimii cinci ani am avut grijă să nu propun astfel de majorări și să conving Consiliu Local să fie de acord cu mine. Acum, când autoritatea locală se află în fața unei astfel de provocări tentată fiind să majoreze pentru prima dată în ultimii ani aceste impozite și taxe, transmit cu fermitate mesajul băimărenilor și al meu: NU majorați taxele și impozitele locale. Scădeți în continuarea procentul de impozitare pentru societățile comerciale. Am început de la 1,5% , am coborât la 1,3% iar pentru anul 2017 Consiliu Local poate face pasul spre 1,2% venind astfel cel puțin cu un sprijin simbolic pentru investitorii locali.

    2. 100 LEI- ABONAMENT ANUAL DE PARCARE

    Devenind primarul vostru am avut inspirația să reduc abonamentul anual de parcare de la 400 de lei!!! la 100 de lei. Rezultatul, încasările din vânzarea acestor abonamente a crescut de patru ori. Cetățenii mi-au semnalat cu îngrijorare că autoritatea locală anticipează să dubleze prețul abonamentului de parcare. Îi rog pe aleșii locali băimăreni să se inspire din modelul de bună practică pe care l-am oferit în ultimii ani și să păstreze prețul abonamentului la 100 de lei.

    Și mai vin cu încă câteva sugestii:

    A. Organizarea unei dezbateri publice serioase și luarea unor decizii cu privire la închirierea pe o perioadă mai lungă de timp a locurilor de parcare rezidențiale pentru intervalul orar 17:00 – 08:00.

    B. Stabilirea, în urma finalizării Planului de Mobilitate Urbană a locurilor în care este obligatoriu a se construi parcări supraterane sau subterane pentru eliminarea aglomerărilor, aceste investiții majore putând a se face de către societăți private pe baza unui contract de concesiune atribuit legal prin licitație publică, degrevând bugetul local de astfel de investiții costisitoare dar oferind cetățenilor o facilitate extrem de importantă.

    C. Analizarea în cadrul unei dezbateri publice a posibilității de a institui în locul abonamentului anual de parcare de 100 de lei a unei taxe anuale de 50 de lei pe care să o plătească fiecare proprietar de autoturism sau autoutilitară, ceea ce ar genera un buget anual de un milion de euro, bani care să fie utilizați exclusiv în amenajarea infrastructurii rutiere și parcărilor în municipiul Baia Mare.

    3. CURĂȚENIE ȘI DESZĂPEZIRE LA STANDARDELE UNUI ORAȘ CIVILIZAT

    Cetățenii îmi povestesc de ceva vreme, cu mâhnire, despre faptul că Baia Mare a redevenit un oraș murdar. Revoltător pentru mine, revoltător pentru băimăreni. Am impus standarde de curățenie care am sperat că vor fi mereu respectate. Dar pentru unii curățenia, zonele verzi, locurile de joacă, ordinea publică sunt doar un „moft”. Pentru mine și pentru băimăreni aceasta este însă dovada civilizației într-un oraș. E momentul ca aleșii locali să invite de urgență societatea de salubrizare pentru a restabili prin decizia Consiliului Local standardele de curățenie (de câte ori să se golească coșurile de gunoi, frecvența cu care să se spele și măture străzile, frecvența cu care să se salubrizeze locurile de joacă). În urma acestei analize, regândirea în acest sens a bugetului local pentru a scoate Baia Mare din mizeria care s-a așternut în ultimele șase luni.

    A nins și odată cu fulgii de zăpadă au apărut și primele emoții ale băimărenilor responsabili pentru că Baia Mare nu are astăzi utilaje de deszăpezire și material antiderapant. Abia în 22 noiembrie se finalizează licitația pentru stabilirea unui operator pentru deszăpezire. Prea târziu și foarte riscant. Estimez că nici o firmă serioasă nu se poate organiza nici cu mașini, nici cu material antiderapant și nici cu personal. În numele cetățenilor în fața cărora mă simt responsabil solicit autorităților locale să prezinte un plan de urgență ( nemaiavând timp să întrebăm ce s-a făcut în ultimele șase luni). Primăria Baia Mare, Serviciul Public Ambient Urban, Vital, Urbis și Ocolul Silvic Municipal Baia Mare trebuie adunate într-o celulă de criză, asumându-și fiecare utilaje, personal, cantitate de material antiderapant respectiv zonele, traseele pe care vor opera în această situație limită. Fiecare dintre aceste entități vor avea posibilitatea legală prin procedura de achiziție directă să achiziționeze atât utilaje cât și personal dar și material antiderapant.

    Pentru prima zi mă opresc aici în a relata și a transmite autorității locale gândurile, problemele și nemulțumirile băimărenilor.

    Noi știm ce înseamnă să iubești Baia Mare".

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire