Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Nuțu Fonta, președinte UNPR Maramureș: ”0rice nou membru e bine-venit în partid”

Nuțu Fonta, președinte UNPR Maramureș: ”0rice nou membru e bine-venit în partid”

Nuțu Fonta, președinte UNPR Maramureș: ”0rice nou membru e bine-venit în partid”

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat, luni, fuziunea prin absorbţie cu PP-DD şi a arătat că partidul pe care îl conduce este unul "al uşilor deschise". "UNPR nu a ascuns niciodată faptul că este un partid al uşilor deschise. Toţi cei care doresc să facă politică în interes naţional şi al patriotismului sunt bine-veniţi în UNPR, indiferent dacă au făcut politică sau nu, indiferent dacă au făcut parte dintr-un partid de stânga sau de dreapta", a declarat Gabriel Oprea, la sediul UNPR.

Referitor la această fuziune, președintele UNPR Maramureș, Nuțu Fonta a subliniat faptul că progresiștii își doresc să atragă cât mai mulți membri în partid. ”Este un proiect care a fost discutat de Gabriel Oprea, liderul UNPR și Simona Man, președintele PP-DD. Interesul nostru, al tuturor, este să atragem cât mai mulți noi membri, să facem cu adevărat o politică în interes național. Salut această fuziune și am convingerea că, și la nivelul județului Maramureș vom conlucra foarte bine având același scop comun, respectiv uniunea națională în interesul românilor”, a conchis liderul UNPR Maramureș, Nuțu Fonta.

Amalia Babici Man

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire