Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

O cântăreaţă de 24 de ani, omorâtă pe scenă, pentru că a refuzat să danseze. Scene de groază

O cântăreaţă de 24 de ani, omorâtă pe scenă, pentru că a refuzat să danseze. Scene de groază

Scene şocante în timpul unei petreceri, în sudul Pakistanului. O cântăreaţă de numai 24 de ani, însărcinată în 6 luni, a fost împuşcată mortal pentru că a refuzat să danseze.

Tragedia a avut loc marţi seară, în satul Kanga, din apropierea oraşului Larkana. Potrivit ziarelor locale, Tariq Jatoi a împuşcat-o pe Samina Sindhu pentru că fata a refuzat să danseze în timp ce presta în faţa invitaţilor, în cadrul unei ceremonii de circumcizie. "Samina a refuzat să danseze pentru că era însărcinată. Refuzul ei l-a înfuriat pe individ, care a omorât-o", a declarat Aashiq Ali, soţul tinerei. Criminalul se afla în stare de ebrietate când a comis crima.

Sindhu a fost transportată de urgenţă la spital din apropiere, însă medicii nu au reuşit să o salveze. Iniţial, poliţia locală a refuzat să înregistreze plângerea făcută de familia tinerei, calificând crima ca fiind un "accident". Ulterior, suspectul a fost arestat pentru fapta sa, iar ofiţerul care a refuzat să înregistreze plângerea a fost suspendat din funcţie.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire