Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

O femeie accidentată de un autoturism pe bulevardul Bucureşti din Baia Mare

O femeie accidentată de un autoturism pe bulevardul Bucureşti din Baia Mare

Ieri dimineaţă, în jurul orei 07.50, poliţia a fost sesizată că la intersecţia bulevardului Bucureşti cu strada Motorului din Baia Mare a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Un băimărean în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere şi a surprins şi accidentat o femeie care traversa strada pe trecerea pentru pietoni.

Victima, în vârstă de 58 de ani din Baia Mare, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii maramureşeni organizează frecvent acţiuni în scopul determinării conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor.

O astfel de acţiune a fost organizată ieri, între orele 07.00 – 21.00, în municipiul Baia Mare. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii Biroului Rutier au constatat o infracţiune şi 43 de contravenţii. Zece dintre acestea au fost aplicate pietonilor iar 33 conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 16 000 de lei.

Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării opt permise de conducere.

Foto: Arhiva

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire