Încă de pe vremea Egiptului Antic au fost folosite jaluzele pentru a reduce căldura provenită de la soare. Faraonii aveau astfel de jaluzele realizate din stuf. Cele mai comune jaluzele au fost obloanele întregi realizate din lemn, iar în secolul al XIX-lea, cele mai ieftine erau cele realizate în casă, din material și se rulau.
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ
Înainte de a apărea jaluzelele moderne au fost inventate jaluzelele reflectoare care aveau lamele orizontale și erau folosite pentru a permite luminii și aerului să intre, dar pentru a nu lăsa ploaia, razele solare directe și zgomotul să pătrundă. Aceste jaluzele își au originea în Evul Mediu unde erau amplasate pe acoperișul clădirilor acolo unde se aflau bucătăriile, pentru a permite ventilația aerului în timp ce protejau de ploaie și vânt.
Cele mai comune jaluzele sunt cele cu lamele orizontale (jaluzele venețiene) din metal sau vinil, conectate prin sfori într-un mod în care pot fi rotite pentru a permite lumina să treacă printre ele, pot fi rotite până la aproximativ 180 de grade pentru a opri pătrunderea luminii sau pot fi ridicate pentru a lăsa întregul geam liber. Brevete pentru asemenea jaluzele au fost acordate în Anglia lui Gowin Knight în 1760 și lui Edward Beran pe 11 decembrie 1769, dar au fost cunoscute în Franța cu mult înainte. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, jaluzelele orizontale venețiene au fost adoptate la scară largă în clădirile de birouri pentru a controla lumina și ventilația. Una dintre cele mai mari comenzi pentru jaluzele a fost dată celor de la Burlington Venetian Blind Co. pentru a realiza jaluzele pentru geamurile Clădirii Empire State din New York.
Jaluzele mici de tip venețian au fost dezvoltate în anul 1794 și au fost folosite pentru a înlocui obloanele sau draperiile. Mini-jaluzelele sunt realizate în general din aluminiu, iar lamelele au lățimi de 15 mm sau 25 mm. Se deschid și se închid cu ajutorul unei tije rotative sau prin acționarea unei sfori, iar ridicarea și coborârea acestora se face prin tragerea altei sfori. În anii 1840, lamelele erau ținute împreună cu ajutorul unor sfori mai late, pentru a împiedica lumina să intre prin găurile lamelelor. În anul 1946, Henry Sonnenberg și Joe Hunter au dezvoltat tehnologia și echipamentul necesare pentru producția lamelelor din aluminiu ușor. În 1966 a fost inventat un nou sistem de scripeți care a permis o îmbunătățire majoră în mecanismul de control. Odată cu trecerea timpului jaluzelele cu lamele înguste au devenit tot mai comune deoarece erau mai ușor de curățat, reduceau reflexia luminii în diferite poziții, iar aspectul lor era plăcut. Până în anul 1979, lamelele de 25 mm au devenit foarte populare.
Spre deosebire de jaluzelele orizontale, cele verticale sunt mai puțin predispuse la colectarea prafului datorită faptului că lamelele stau pe verticală. Deoarece se trag spre lateral în loc să se ridice, sunt folosite mai mult pentru uși și geamuri care se glisează în lateral.
