Mașina de spălat vase este un obiect electrocasnic care a fost inventat ca răspuns la nevoia de a reduce munca fizică depusă la spălatul vaselor și tacâmurilor. Este formată dintr-un dispozitiv care curăță vasele prin pulverizarea acestora cu apă fierbinte. După spălare, apa este absorbită cu ajutorul unor pompe, după care începe procesul de uscare a vaselor printr-un tub care suflă aer cald.
O mașină de spălat mecanică a fost patentată în SUA în anul 1850 de către Joel Houghton. Un alt brevet i-a fost acordat lui L.A. Alexander în anul 1865. Niciunul dintre aceste două dispozitive nu era însă practic, drept care nu s-au bucurat de succes din partea publicului.
Prima mașină de spălat vase fiabilă, operată manual, a fost inventată în anul 1887 de către Josephine Cochrane și a fost prezentată la Târgul Mondial de la Chicago din 1893. Josephine Cochrane era o femeie bogată, care nu era nevoită să spele ea însăși vasele, dar, după propriile relatări, a inventat mașina de spălat vase deoarece servitorii ei ciobeau mereu vasele de porțelan.
În anul 1924, William Howard Livens a inventat o mașină de spălat mai mică, deci mai practică. Aceasta a fost prima mașină de spălat vase modernă și avea o mare parte din elementele de design pe care le au modelele din zilele noastre. Elementele de uscare au fost adăugate modelului lui Livens în anul 1940.
Cu toate acestea, mașinile de spălat vase au avut succes în vânzări abia în perioada postbelică, dar și în anii 1950 erau cumpărate mai mult de către cei bogați. În 1970, mașinile de spălat erau deja aparate electrocasnice des întâlnite în locuințe din America de Nord și în Europa de Vest.
Inițial, mașinile de spălat vase au fost vândute ca unități electrocasnice de sine stătătoare, dar odată cu noile modernizări ale bucătăriilor au început să fie fabricate în forme și mărimi standard, fiind vândute ca un modul al mobilei de bucătărie împreună cu alte electrocasnice.
