Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

O minoră, obligată de familie să se mărite, a fost torturată de soțul ei până a murit. Motivul e absolut șocant

O minoră, obligată de familie să se mărite, a fost torturată de soțul ei până a murit. Motivul e absolut șocant

O fetiță , obligată să se căsătorească cu un bărbat mult mai mare decât ea, a fost torturată până a murit de către soțul ei, din răzbunare, potrivit autorităților.

Trupul fetiței care se numea Hameya, care avea între 7 și 10 ani, a fost descoperit duminică seară, a declarat Naqibullah Amini, purtătorul de cuvânt al poliției din provincia Badghis, Afganistan, din nord-vestul țării, relatează Daily Mail.

Soțul lui Hameya a dispărut și a fost dat în urmărire de către poliție, în timp ce tatăl ei a fost reținut, a adăugat Amini.

Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Jamshid Shahabi, a declarat că Hameya a fost căsătorită potrivit unui obicei numit “badal”, când fetele sunt schimbate între două familii ca mirese. Badal le permite ambelor familii să reducă costurile căsătoriilor, pentru că astfel nu se mai dau bani drept zestre.

Sursa: antena3.ro

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire