O viata ca a noastra….

 Cine nu si-ar dori sa aiba in societatea noastra o viata mai buna, mai decenta dupa activitatea pe care o depune. Sunt convinsa ca toata lumea ar raspunde cu: DA. Dar cum este zicala „Dupa munca si rasplata”.

Imi pun intrebarea: suntem dispusi sa facem ce ne sta in putinta noastra pentru a atinge telul nostru de a trai mai bine?! Acest lucru implica mai multi factori socio-economici, o relatie mai buna intre oameni si nu in ultimul rand respectul fata de noi, fata de semenii nostri si respectul fata de activitatea pe care o depunem, indiferent ca suntem privati sau bugetari.

Activitatea, pe care o depunem poate sa fie o munca remunerata sau voluntara, iar daca o faci cu daruire nu ti se pare grea nici una.

Pot sa afirm linistit, ca fiecare om are povestea vietii sale mai vesela sau mai trista. Cum stim foarte bine, „noi cei cu nevoi speciale” suntem inarmati cu anumite calitati, desi suntem in scaun cu rotile, sau avem alte probleme mai usoare sau mai grave,  stim sa mergem mai departe in viata noastra asa cum este ea, cu urcusuri, sau cobarisuri.

 Dar sa nu uitam ca in ultimii ani s-au facut schimbari pozitive si in privinta noastra, dar ca in toate segmentele societatii mereu e loc de mai mult si ma bine:De exemplu, ma intreb din nou, daca este chiar imposibil ca o persoană cu dizabilitate sa faca parte din

Consiliul Local? Ştiu este o întrebare îndrăzneaţă, dar eu cred că ar fi bine să reflectăm la acest lucru în modul cel mai serios.

Argumentele mele ar fi multe, dar iată doar câteva. De ce să fie reprezentate persoanele cu handicap, de unii care nici nu ştiu ce înseamnă o persoană cu handicap? Nu stiu ce inseamana accesibilitatea lor intr-o instituţie publică, nu stiu ce nevoi au ele, nu stiu cât de greu se descurcă ei în societate, să numai vorbesc de transportul, de parcările destinate lor, dar ocupate de maşinile de lux, sau de jeep-uri. Aici îmi pun întrebarea: „ce face poliţia?” Mă întreb, dacă reprezentanţii din actualul Consiliul Local ar ştii să se descurce cu un scaun cu rotile şi care dintre ei ar face o plimbare cu o persoană aflată în scaun cu rotile? Să vadă şi ei privirile jignitoare, bordurile înalte, rampele proaste şi să urce într-o clădire care nu are rampă. Un alt aspect ar fi să văd aceşti oameni care ne reprezintă interesele cum s-ar descurca să stea între patru pereţi mai ales dacă sunt oameni de acţiune? În occident, mai ales în Germania persoanele cu dizabilităţi sunt tratate într-un mod aparte şi anume: fiecare persoană după capacităţile sale primeşte un loc de muncă şi astfel se simte util societăţii. Fiind o persoană cu dizabilităţi ca să faci parte din Consiliul Local, deocamdată, nu ai nici-o şansă, deşi Constituţia României garantează „şanse egale”, pentru toţi cetăţenii.

De ce este asa de greu sa fim integrati  in societate? Oare noi, chiar  nu putem sa oferim nimic societatii in care traim?” Eu spun ca putem sa oferim multe lucruri: in primul rand O LECTIE DE VIATA !

Si asta pentru ca, desi am trecut prin multe greutati, am demonstrat ca  in fiecare dintre noi exista dorinta de a trai, de a se adapta, bucuria de a munci, vointa de a face ceva concret si de a fi util, puterea de a suporta rautatile si privirile multora din jurul nostru.

Ca fiecare om, avem si defecte, dar si calitati extraordinare, printre care as dori sa mentionez: corectitudine, rabdare, arta de a vorbi frumos cu oamenii, talentul de a invata cat mai multe lucruri noi, de a fi loiali, de a fi punctuali, intr-un cuvant calitatea de a fi OM. Si aceste calitati, care, din pacate,  in ultima vreme din ce in ce mai multor persoane sanatoase si fara probleme le lipsesc, nu fac altceva decat sa ne ajute sa ne putem integra in societate si de a lasa  loc de buna ziua, pe oriunde am trece.

De ce cred unii ca ne este suficient o indemnizatie lunara de 297 RON? Oare se poate trai din ea?”

“Oare de ce nu se face trimestrial o masa rotunda cu autoritatile competente si cu NOI? Sa putem dezbate problemele noastre, sa gasim impreuna solutii de rezolvare practice, nu doar sa ramana uitate pe hartie?”

Am dat din nou o tema de gandit politicienilor, guvernantilor, parlamentarilor, celor care zic ca ne reprezinta, sa demonstreze nu numai prin vorbe, ci si prin fapte ca ne sunt alaturi si ca atunci cand fac legi corecte sa nu lase loc de interpretari si mai ales sa nu permita  discriminari de nici un fel…

Visul meu este să văd că interesele persoanelor cu dizabilităţi sunt reprezentate, chiar de catre reprezentanţi ai acestei categori sociale, atât la nivel local, cât şi cel naţional!

Numai atunci vom putea vorbi de o „egalitate de şanse” reală!

„Cu suflet daca vrei, poti si in scaun cu rotile”!

Juditha SUMAN

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.