Obicei de sărbători: ce este „Jocul Caprei”?

Denumirea „jocul caprei“ sau mai vechea denumire de „turcă“ este atestată încă din secolele XVII-XVIII în Moldova, în Descrierea Moldovei a eruditului principe Dimitrie Cantemir, dar și în unele lucrări ale cronicarului Miron Costin. Cei doi încadrează perfect jocul în genul teatrului popular, care se desfășura la început în bâlciuri și în târguri, oferit de către o serie de „trupe de actori ambulanţi“.

Obiceiul a fost preluat apoi în mediul sătesc ca un joc cu conotaţie animalieră, care avea menirea de a alunga duhurile rele, bolile care făceau ravagii în spaţiul românesc, dar și pentru a ţine dușmanii păgâni departe de hotarele Moldovei, potrivit cercetătoarei Georgeta Roșu. Aceeași cercetătoare emite ipoteza că „jocul caprei“ și-ar avea originile în vechi cutume ale lumii neolitice, astfel s-ar putea explica faptul că în cadrul culturii Cucuteni s-au descoperit numeroase reprezentări zoomorfe ale unor statuete cu înfăţișarea respectivului animal: nu mai puţin de 69 de astfel de piese au fost găsite în arealul culturii, în judeţele Suceava, Botoșani, Neamţ și Iași. Unii etimologi ne spun că termenii „capră“ și „turcă“ au intrat în limba română în urma contactului cu populaţiile slave sau avare, care au adus o serie de cuvinte care s-au păstrat până în ziua de azi; așadar, nu este exclus ca populaţiile vechi românești înainte de secolul al X-lea să fi preluat termenii de la popoarele barbare, dar și alaiurile de măști antropomorfe care însoţesc „jocul caprei“.

Alături de cel al ursului, „jocul caprei“ a aprins întotdeauna imaginaţia și creativitatea omului de la ţară, făcându-l să vadă în acest animal un simbol magic. „Capra“ (jocul cu măști) a fost privită ca o fiinţă care era în stare să apere comunitatea de cele rele, dar uneori, prin forma ei ciudată, era văzută și ca o zămislire pe faţa pământului a diavolului – și poate de aceea a apărut și expresia populară „capra sare masa, iada sare casa“.

Sunet asurzitor, ca să fugă din sat „boalele cele mari“

„Capra“ care umbla pe uliţele satului era alcătuită din capul măștii, realizat din lemn de cireș sau de prun, cu maxilarul inferior mobil, care în timpul jocului se izbea cu putere de maxilarul superior, fiind manevrat cu ajutorul a două funii groase, împletite. Sunetul asurzitor produs prin lovirea celor două fălci se mai numește „clănţănire“ sau „croncănire“ – și cu cât era mai asurzitor, cu atât, în anul care venea, fugeau toate necazurile și toate „boalele cele mari“.

Jocul caprei în Maramureş

În satele din Maramureș se practică jocul caprei cu acompaniament muzical sau jocul caprei inclus într-un spectacol popular complex. La fel ca și la alte jocuri cu măști practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, și la jocul „caprei” apar, pe lângă măștile clasice (capra, ciobanul, țiganul), măștile de „draci” sau „moși” care strigă, chiuiesc și fac spectacol prin mișcările lor caraghioase.

Personajele care fac parte din scenetă merg din casă în casă și strigă „Primiți cu capra?”. Apoi, jocul „caprei” se desfășoară sub forma unei scenete comice care reprezintă târguiala dintre vânzător și cumpărător. Persoana care joacă rolul caprei este acoperită cu o țesătură peste care sunt cusute naframe sau panglici de mătase. Pe un fundal zgomotos, susținut de lăutarii care însoțesc grupul, capra saltă, se smucește, se rotește și se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn.

Atmosfera este veselă, buna dispoziție fiind creată de prestația participanților, dar și de costumația acestora. La final, grupul primește din partea gazdei cozonac, mere, covrigi, țuică fiartă sau chiar bani.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.