Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ochelarii de soare îţi afectează auzul

Ochelarii de soare îţi afectează auzul

Fie că porţi ochelari de soare sau ochelari de vedere, aceştia pot avea un impact major asupra felului în care percepi sunetele.

Ţi s-a întâmplat vreodată să porţi ochelari de soare şi să ai impresia că nu mai auzi cum trebuie? Sau poate că ai observat cum în momentul în care porţi ochelarii de vedere auzi mai bine. Ce se întâmplă, de fapt?

Ei bine, ai crede că simţurile funcţionează independent, însă în cazul unor sisteme precum văzul, auzul şi echilibrul, informaţiile sunt procesate la comun la nivel cerebral. Comunicarea dintre aceste simţuri majore trebuie coordonată subtil şi eficient, în cadrul unui sistem integrat care procesează stimuli auditivi, vizuali şi vestibulari.

Specialiştii arată că nivelul de interacţiune dintre auz şi văz diferă de la individ la individ. Unii înţeleg mai bine ce li se spune dacă privesc interlocutorul, astfel că ochelarii de soare şi de vedere ar putea influenţa auzul în mod negativ, respectiv pozitiv.

Acest lucru se întâmplă, însă, mai degrabă la oamenii care nu se bucură de un auz perfect şi au nevoie de stimuli vizuali pentru a procesa corect informaţia.

Sursa: feminis.ro

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire