Emeric Imre îşi aduce aminte cu nostalgie de prima ediţie a festivalului la care a participat, de oamenii pe care i-a întâlnit atunci - tot ce avea folk-ul mai bun.
''Festivalul 'Om Bun' mă duce cu gândul, în primul rând, la viaţa normală care a fost în urmă cu 30 de ani. Este unul din stâlpii care au menţinut muzica folk după anii '90. Acolo au avut loc să crească, de la an la an, şi alţi oameni care au îmbrăţişat muzica folk'', a spus Emeric Imre.
''Cum să nu îmi aduc aminte! A fost chiar prima ediţie, din 1990. A fost cea mai grea ediţie, pentru că în acel juriu era tot ce avea folk-ul mai bun: Victor Socaciu, Ştefan Hruşcă, Mircea Vintilă, Valeriu Sterian, Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi. Noi eram mai tineri şi ţin minte că, în 1990, am luat Premiul special al juriului. Am cântat două cântece: 'Teamă' şi 'Gară'. Premiul mi-a fost înmânat de regretatul Valeriu Sterian. Mi-a spus, în culise, că de fapt era cel mai tare premiu al acelei ediţii'', povesteşte el.
Folkistul nu poate uita însă nici ediţia din anul 2000.
''Mai am o amintire, tristă. Peste 10 ani am deschis cu un mic recital ediţia din anul 2000, care a fost dedicată lui Valeriu Sterian. Cred că nimic nu este întâmplător. Adică el mi-a înmânat premiul pe scenă şi n-am crezut niciodată că în anul 2000 voi deschide ediţia cu un cântec compus în memoria lui Valeriu Sterian. Este vorba de cântecul 'Flaut bolnav', pe versurile lui Adrian Păunescu. Am compus acel cântec chiar în dimineaţa când am aflat că Vali Sterian a plecat dintre noi. În anul 2000, festivalul i-a fost dedicat lui Vali Sterian'', a rememorat folkistul.
Ce s-a schimbat în muzica folk românească în ultimii 30 ani?
''Esenţa a rămas aceeaşi'', crede el. ''Mă refer la ceea ce trebuie să dea lumii muzica folk. În primul rând nu texte, ci poveşti bine scrise poetic. Şi protest. Muzica folk s-a născut ca un protest. Dar, din punct de vedere al sound-ului, mai sunt intervenţii. Nici Bob Dylan nu mai cântă doar el şi chitara. Muzica folk a crescut ca sound, se mai folosesc şi alte instrumente, cu clapa, flaut, cu pianul, o ia puţin şi spre jazz. Muzica rămâne în esenţă frumoasă sau nu, dar ca sound se mai schimbă, aşa simt eu'', este de părere Emeric Imre.
În ceea ce priveşte ediţia aniversară de anul acesta, care are loc în condiţii speciale în contextul pandemiei, artistul recunoaşte cu regret că este una ''tristă'', pentru că artiştii nu au ocazia să se întâlnească faţă în faţă cu spectatorii. Despre timpurile acestea, el spune că ceea ce îi lipseşte cel mai mult este publicul.
''Trăim o viaţă oarecum oloagă, ca să fiu mai poetic. Ne lipsesc multe lucruri, în primul rând publicul. Noi nu suntem obişnuiţi să stăm acasă, mai ales cei care am trăit alături de Adrian Păunescu în Cenaclul "Flacăra". Aveam multe concerte în ţară şi oamenii care cântă folk au multe drumuri de făcut. Noi cântăm live, fără playback, şi cântăm cu publicul în faţă. Concertele online reprezintă varianta de avarie'', admite el.
