Ora Pământului poate aduce în România o economie de energie de peste 1 milion kilowaţi oră

Ora Pământului poate aduce în România o economie de energie de peste 1 milion kilowaţi oră

Această cantitate ar putea asigura consumul de energie electrică timp de un an întreg al unei localităţi cu 2.200 de locuitori;

Germanii, la rândul lor, ar economisi 18,2 milioane de kWh, cam cât consumă un orăşel cu 7.000 de gospodării timp de un an.

La fel ca în lumea întreagă, pe 30 martie în România se vor stinge luminile timp de o oră într-un gest simbolic menit să atragă atenţia asupra nevoii tot mai stringente de protejare a mediului înconjurător. Între orele 20:30 şi 21:30 oamenii vor stinge luminile şi vor opri aparatura electrică, demonstrând că pot avea un comportament responsabil şi că astfel pot contribui, prin economia de energie realizată, la diminuarea impactului activităţilor lor de zi cu zi asupra naturii.

“Potenţialul este semnificativ, iar dacă fiecare om din România ar participa la această iniţiativă ar putea fi economisiţi peste 1,16 milioane de kilowaţi oră. Ora Pământului transmite un semnal important referitor la problema risipei de energie şi cred că e bine să fim preocupaţi de acest aspect nu doar o oră pe an, ci tot timpul”, a spus Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

Economia de 1,16 milioane kilowaţi oră ar însemna, de exemplu, producţia anuală dintr-o microhidrocentrală de 133 kW putere instalată sau consumul anual al unei comunităţi de circa 2.200 de locuitori.

Pentru comparaţie, în Germania, dacă fiecare om ar participa la această iniţiativă, s-ar putea economisi aproape 18,2 milioane kWh, ceea ce este de ajuns pentru furnizarea de energie electrică necesară unui orăşel de 7.000 de gospodării timp de un an întreg.

La o zi după Ora Pământului, România va da ceasurile înainte, ca şi Germania de altfel, pentru a trece la ora de vară. Ideea a fost aceea de a profita mai mult de lumina zilei, dar această schimbare de oră nu aduce cu sine economii măsurabile la energie. E adevărat că nu mai este nevoie de atât de multă lumină electrică în timpul serilor de vară, însă se consumă mai mult pentru activităţile recreative din fiecare seară.

Aşa că oricine doreşte cu adevărat să economisească energie ar trebui să îşi înlocuiască aparatura ineficientă din punct de vedere energetic sau, exact ca în timpul Orei Pământului, să mai închidă, când şi când, câte o oră, aparatura electrică. Sunt multe lucruri, în aparenţă mărunte, dar care ne ajută să economisim energie şi asta se va reflecta în factură. Încărcătoarele lăsate în priză consumă energie chiar dacă nu ne încărcăm telefonul, la fel şi aparatele electrocasnice lăsate în stand by. Şi fiindcă un sfert din consumul de curent din gospodărie este dat de funcţionarea frigiderului, iar 10% de maşina de spălat, putem reduce costurile folosind aparatură electrocasnică de clasă energetică superioară.

Mai multe sfaturi utile pentru a vă reduce consumul de electricitate dar şi cel de gaz şi apă găsiţi aici: https://www.eon-energie-romania.ro/clienti-casnici/informatii-utile/masuri-eficienta-energetica

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 14 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei pentru circa 3,1 milioane de clienţi. Delgaz Grid este prima companie integrată de distribuţie a gazelor naturale şi electricităţii din România, având în operare, în jumătatea de Nord a ţării, o reţea de gaze naturale naturale de peste 22.000 km, care alimentează peste 1.000 de localităţi, respectiv o reţea de energie electrică în lungime de 81.000 km, care deserveşte 2.500 de localităţi. E.ON Energie România este compania de furnizare a gazelor naturale şi a energiei electrice, precum şi a soluţiilor energetice pentru un portofoliu variat de clienţi.

De la intrarea pe piaţa din România, grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.