Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Cicârlău au emis un ordin de protecție provizoriu în cazul unei tinere de 26 de ani care a semnalat că ar fi fost agresată de concubinul său. Intervenția a avut loc în data de 23 aprilie, în urma unui apel prin care victima a solicitat sprijinul oamenilor legii.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul ar fi manifestat un comportament violent încă de acum câteva luni, agresiunile continuând și în prezent.
Deși tânăra nu a dorit să formuleze plângere penală, aceasta a cerut emiterea unui ordin de protecție provizoriu. În urma evaluării riscului, polițiștii au dispus măsura prin care agresorul este obligat să păstreze o distanță minimă față de victimă.
Autoritățile precizează că situația este monitorizată în permanență, pentru a se asigura respectarea obligațiilor impuse și pentru a preveni producerea altor acte de violență.
Reprezentanții Poliției Maramureș atrag atenția că violența domestică nu trebuie tolerată sub nicio formă. „Tăcerea nu protejează, ci încurajează abuzul”, transmit aceștia, îndemnând victimele sau martorii unor astfel de situații să solicite ajutor. Un apel la 112 poate face diferența dintre suferință și siguranță.























