Pacientul cu numarul 39, care a murit la Spitalul de Arși este fotograful Alex Chelba, prieten cu Cabral.

În urmă cu câteva zile, Cabral Ibacka a transmis un mesaj emoţionant despre starea prietenului său rănit în incendiu.

Cabral i-a recuperat aparatul foto şi aştepta ca prietenul său să se facă bine.

Prietenul meu, Alex

E solid prietenul meu. Și destul de înalt.

Și râdem mult. Cu toate că nu știe de glumă, râdem mult.

Alex Chelba îl cheamă.

Și e un capsoman și-un fixist.

Are 33 de ani și e un băiat serios. Uneori chiar enervant de serios.

Muncește de rupe. Aleargă cu aparatul ăla al lui, cară multe kile de obiective, fuge dintr-un loc într-altul… ba fotografie, ba video.

Nu știe să zică nu. Cu toate că nu-i tace gura aia bogată… nu știe să refuze. Sare să ajute, să sprijine, să rezolve.

E un băiat extraordinar.

Și plâng ca un idiot pentru că nu-mi aduc aminte să-i fi spus vreodată cât de mișto cred că este.

Am despăturit un cearşaf curat și i-am pus aparatul pe el.

aparatul lui Alex-20

Când s-a declanșat iadul el filma, fix în partea cealaltă față de ieșirea blestematului club.

Când s-a pornit totul a încercat să iasă.

N-a reușit.

A căzut la câțiva metri de ieșire, năucit de fumul toxic, simțind cum arde carnea pe el.

Au început să-l calce oamenii în picioare.

A reușit să se mai târască unul sau doi metri… cineva din intrare l-a tras afară. Poate Despot, poate Rugină, poate Claudiu, poate un altul dintre cei care s-au dovedit a fi eroi în noaptea aia groaznică.

L-au tras afară și pe el și pe aparatul lui, pe care instinctiv i se încleștaseră mâinile.

Aparatul lui, cumpărat din multe, foarte multe ore de muncă. Aparatul lui, pentru care mai trebuie să muncească.

Aparatul lui nou-nouț și care acum e o epavă.

A ajuns la spital pe picioare, a povestit ce s-a întâmplat cu amănunte. Am ajuns să-l văd la câteva ore după, de la aeroport am alergat direct la el.

Era intubat, începuseră să apară problemele.

Am vorbit puțin, l-am certat, l-am necăjit că mă duc să mănânc falafel fără el… încercam să fac glume și tot ce reușeam era să-mi mușc buzele ca să nu-mi bubuie lacrimile.

Ne-au mutilat prietenii. Alex se chinuie de patru zile să supraviețuiască. Teodora se agață, așa cum a trebuit să învețe, de viață. Ștefan Dan se chinuie și el, în spital la SRI.

Ne-au nenorocit prietenii.

Am despăturit un cearşaf și-am pus aparatul lui Alex pe el.

De patru zile ne-am mutat la spital. De patru zile ne-am abandonat viețile, de dimineață și până în noapte stăm acolo.

Dar acum e seară și după ce-am despăturit un cearșaf i-am pus aparatul pe el.

O epavă. Plastic ars, plastic crăpat, plastic topit. Până și cauciucul e topit.

Mă uit la aparatul ăsta și mi-e groază să știu că și carnea lui Alex a pățit la fel.

Știu ce-am de făcut. I-l dau la reparat. Și dacă nu se repară… îi fac rost de altul.

Aparatul ăsta este viața lui.

Dacă salvez aparatul… îl salvez și pe el.

Dacă repar aparatul nu-mi moare prietenul.

Un om extraordinar, un fotograf bun, un om incredibil de muncitor. Și de corect.

Prietenul meu, Alex., a scrias CABRAL pe facebook

sursa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.