Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Panică în întreaga lume. A APĂRUT DEASUPRA PĂMÂNTULUI şi nimeni nu ştie ce este

Panică în întreaga lume. A APĂRUT DEASUPRA PĂMÂNTULUI şi nimeni nu ştie ce este

Cercetătorii de la Universitatea Colorado Boulder au descoperit că în jurul planetei noastre se află un scut invizibil de radiaţii, care blochează pătrunderea electronilor periculoşi, emişi în timpul furtunilor solare.

Aceşti electroni pun în pericol viaţa astronauţilor aflaţi în spaţiu şi pot distruge sateliţii, scrie observator.tv. Bariera invizibilă se află în centurile de radiaţie Van Allen, care sunt două inele în formă de gogoaşă ce conţin protoni şi electroni şi înconjoară Pământul. Acestea ne protejează planeta şi se umflă sau se retrag periodic, în funcţie de particulele energetice emise de Soare.

Centurile au fost descoperite prima dată în anul 1958 de profesorul James Van Allen, de la Universitatea Iowa. Ele se extind până la o altitudine de peste 40.000 km, dar scutul invizibil de protecţie a fost detectat acum la doar 11.000 de km altitudine.

Recent, a fost observat acest câmp, aflat la marginea centurii exterioare, care poate bloca electronii periculoşi, ce nu pot pătrunde astfel în atmosfera planetei noastre.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire