Parlamentarii PSD Maramureș își doresc ca 16 noiembrie reprezinte ziua victoriei și în județul nostru

Senatorul PSD al Colegiului 3, Maramureș Nord, Liviu Marian Pop a arătat că evenimentul de sâmbătă, de pe Arena Națională a reprezentant ”furtuna dinaintea liniștii. După 25 de ani de furtună, iar ultimii zece ani plini de uragane, sperăm să ajungă și liniștea de care fiecare român are nevoie”, a concluzionat senatorul Liviu Marian Pop. Și parlamentarul Sorin Bota, senator al colegiului 2, Maramureș Sud, prezent pe Arena Națioanală alături de colegii săi, este de părere că lansarea candidaturii lui Victor Ponta a coincis cu primul pas făcut spre o victorie care nu va fi a Partidului Social Democrat, ci al fiecărui român, indiferent că trăiește în țară sau se află în afara granițelor statului.

Deputatul colegiului 2, Baia Mare Est, Florin Tătaru a arătat că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă a fost începutul luptei pentru prezidențiale, o luptă care va fi câștigată pentru români. ”75.000 de oameni au fost pe Arena Națională, oameni care au venit din toată țara să îl susțină pe Victor Ponta. Este o dovadă incontestabilă a faptului că Schimbarea începută în 2012 trebuie dusă până la capăt! Vrem o Românie Puternică condusă de un om politic demn și corect, um on politic de stânga care să pună mai presus de orice bunăstare cetățenilor! Acesta este anul VICTORIEI, anul VICTOR PONTA!”, a declarat deputatul Florin Tătaru.

Și parlamentarul Călin Matei, reprezentant al Colegiului 3 de deputați, Codru – Chioar a arătat că a fost o manifestare de start de campanie la nivel național, unde cei din PSD, alături de partenerii din arcul guvernamental de la UNPR și PC și-au manifestat dorința de a-l avea pe Victor Ponta ca președinte al României. ”Îmi doresc ca pe 16 noiembrie, în Maramureș să se repete sărbătoarea de pe Arena Națională, să aniversăm împreună victoria”, a precizat deputatul Călin Matei. Și Gheorghe Șimon, deputat al colegiului 5, Borșa – Vișeu a arătat că aceasta a fost prima zi a campaniei electorale pentru candidatura lui Victor Ponta. ”Evenimentul a arătat forța electoratului, a simpatizanților partidului, unirea românilor. Mesajul transmis a fost unul de unitate, fiindcă asta ne dorim cu toții, un președinte care să unească și nu unul care să dezbine”, a precizat deputatul Gheorghe Șimon.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.