Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Patru algerieni depistaţi la frontiera de nord a țării

Patru algerieni depistaţi la frontiera de nord a țării

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava au depistat patru cetățeni algerieni care au încercat să intre ilegal în România.Conform procedurilor legale, cei patru au fost preluaţi de autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.

În data de 12 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, judeţul Suceava, s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliței Orașului Vicovu de Sus.

Astfel, echipa mixtă a depistat pe raza oraşului Vicovu de Sus, patru bărbați de origine afro-asiatică, care nu își justificau prezența în zonă.
În cadrul verificărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că cei patru sunt cetăţeni algerieni cu vârste cuprinse între 25 și 33 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Ucraina, cu intenția de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei patru cetăţeni algerieni au fost preluaţi de autoritățile de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire