Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Patru BOMBARDIERE ruse au survolat coasta de vest a Statelor Unite de ZIUA INDEPENDENŢEI. Şi fără permis

Patru BOMBARDIERE ruse au survolat coasta de vest a Statelor Unite de ZIUA INDEPENDENŢEI. Şi fără permis

Patru bombardiere strategice ruse au zburat în largul coastei Californiei şi Alaskăi chiar de Ziua Independenţei SUA, la 4 aprilie, determinând aviaţia militară americană să ridice de la sol avioane de luptă pentru interceptarea aparatelor ruseşti, au dezvăluit luni pentru postul de televiziune Fox News doi înalţi oficiali din domeniul apărării de la Washington, transmite Agerpres.

Primul incident s-a produs, potrivit canalului de televiziune citat, în largul coastei Alaskăi la ora locală 10:30. Două avioane F-22 au fost ridicate de la sol pentru interceptarea celor două bombardiere strategice Tupolev Tu-95, cu rază lungă de acţiune, capabile să transporte arme nucleare.

Al doilea incident a avut loc la ora locală 11:00, în aceeaşi zi, în largul coastei Californiei. Două aparate F-15, care au decolat de la o bază secretă, au primit misiunea de a intercepta alte două bombardiere strategice Tu-95 (Bear, în clasificarea NATO).

Un purtător de cuvânt al NORAD (agenţia americană care se ocupă cu supravegherea spaţiului aerian şi spaţial al SUA) a refuzat să confirme dacă bombardierele ruse aveau şi arme la bord, indică Fox News.

În niciun moment, niciunul din avioanele militare ruse nu a intrat în spaţiul aerian american, zburând la aproximativ 12 mile marine distanţă de coasta SUA, potrivit unui responsabil din domeniul apărării, dar niciun oficial contactat de postul de televiziune menţionat nu a putut să indice exact cât de aproape au venit bombardierele ruse de ţărmul SUA.

În timp ce bombardierele ruse survolau largul coastei de vest a SUA, preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat omologul său american Barack Obama să-l felicite de Ziua Independenţei SUA, remarcă Fox News.

'Astfel de zboruri au avut loc şi în trecut, dar suntem pregătiţi să răspundem, fie că este vorba de Alaska, fie de California', a spus purtătorul de cuvânt al NORAD, Michael Kucharek. 'În niciun moment, bombardierele (ruse) nu au intrat în spaţiul aerian suveran al Statelor Unite', a subliniat el.

Un incident similar s-a petrecut la 4 iulie 2013, aminteşte postul de televiziune menţionat. De asemenea, în mai 2015, două bombardiere Tu-95 au apărut în largul coastei Alaskăi. Ministerul Apărării Rusiei nu a comentat pentru moment, conform mass-media ruse.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire