Paza bună trece primejdia rea!

 Siguranţa bunurilor dumneavostră depinde şi de felul în care alegeţi să luaţi măsuri minime de protejare a acestora. Mulţi proprietari ignoră cele mai elementare măsuri de autoprotecţie, devenind astfel victime sigure. Un geam sau o uşă lăsate deschise, absenţa îndelungată de la domiciliu sau postarea pe internet atunci când plecaţi de acasă pot fi invitaţii la furt, ce sporesc şansele de reuşită ale infractorilor.

 Ieri, 21 februarie, poliţia a fost sesizată cu privire la comiterea unui furt din locuinţă. O femeie domiciliată în localitatea Giuleşti a declarat că în perioada 16 – 21 februarie, persoane necunoscute au profitat că geamul imobilului a fost lăsat deschis şi au pătruns în imobil, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 1700 de lei. În cauză, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor, tragerii acestora la răspundere şi recuperării prejudiciului.

Nu daţi nicio şansă infractorilor! Nu lăsaţi uşa descuiată sau geamul deschis atunci când nu sunteţi acasă!

Puteţi monta un sistem de supraveghere video care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei sau în scara blocului.

Interziceţi accesul în locuinţă a persoanelor necunoscute sau a celor care pretind că reprezintă diferite instituţii dar care nu se pot legitima.

Nu oferiţi informaţii despre bunurile pe care le deţineţi şi evitaţi depozitarea în curte, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare.

Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet! Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.