PC speră să renască din propria-i cenușă, fără să aibă jar!

partidul-conservatorÎn PC Maramureș doi se bat, al treilea câștigă. Altfel spus, răsturnările de situație în politica conservatoare maramureșeană sunt ca-n telenovelele siropoase și pline de încurcături. Fostul președinte al filialei județene, Zamfir Ciceu a demisionat (un gest elegant, dat fiind că niciodată nu prea l-a interesat PC), în timp ce deputatul PC, Cornelia Negruț se pare că n-are succes și nici șansa de a reveni pe poziția ce i-a fost luată de Ciceu, cu doi ani în urmă. Mai mult, blamatul consilier județean Sorin Petean, conservator despre care se spunea că se află pe făraș, urmând să fie exclus din toate funcțiile deținute, a produs o surpriză neașteptată.

Și chiar dacă totul se ascunde sub o grozavă secretomanie, am reușit să obținem lista care, sursele noastre afirmă că a fost validată de Biroul Politic Central al PC. Surpriza este că pe această listă nici deputatul Negruț nu a fost cuprinsă.

Pe la colțuri se aude că aceasta așteaptă, cu sufletul la gură, marea fuziune PC-PLR, care ar trebui s-o propulseze direct în fruntea noului partid ce va apărea peste noapte în Maramureș și care ar trebui să crească, potrivit previziunilor, într-un alții cât alții-n zece. Asta-i însă o altă poveste.

Ce știm este faptul că, doar venind ca președinte al celor două partide (unul după fuziune), Cornelia Negruț mai poate visa la un mandat de parlamentar. Ca să aibă și o șansă reală, ar trebui un minimum 15.000 – 20.000 de voturi valabil exprimate și cât timp bătălia se dă între PNL și PSD, firimiturile nu prea vor fi suficiente în Maramureș.

Exclusul Sorin Petean a revenit în plină forță!

Până vineri, când PC Maramureș anunță o mare și grozavă conferință de presă unde toate lucrurile vor fi lămurite de parlamentarul Cornelia Negruț, care, susține Sorin Petea, a dat girul pentru această listă, Biroul Executiv Interimar al PC îi are în componență pe președintele executiv Sorin Petean, secretarul general Daniela Bazarea (consilier județean), pe președinta Organizației de Femei, Dana Lazăr, pe vicepreședinții Gheorghe Hojda și Vasile Lazăr, pe secretarul executiv Sorin Oltean și membrii Liliana Loi, Emil Mohan, Ioan Mihali, Ioan Birta, Florin Costeniuc, Cristian Petrovan, Ioan Faur, Dorin Vancea, Ioan Mihalca și Cosmin Lakatos. ”Am făcut această listă împreună cu deputatul Cornelia Negruț, ea așteaptă să vină ca președinte după fuziunea PC-PLR, eu sunt doar președinte executiv. Viitorul partid poate avea și doi copreședinți, vom vedea ce va stabili centrul. Vom lucra împreună în Maramureș și toate vor fi lămurite vineri, într-o conferință de presă”, a precizat, telefonic, Sorin Petean.

Un lucru-i clar. Cei doi copreședinți n-au cum să fie ambii din PC. Eventual unul din PC, care se zice c-ar fi Cornelia Negruț și unul din PLR, actualul vicepreședinte al CJ Maramureș, președinte PLR Maramureș, Emil Marinescu. Interesantă adunare a două partide despre care nu s-a auzit nimic. De unul de câțiva ani, în timp ce despre PLR s-a vorbit doar când taberele luptau între ele. Și lupta n-a făcut decât să-i arunce în derizoriu.

Zamfir Ciceu, președinte al Consiliului Județean, în prezent simplu membru al PC, privește fără miză tot ce se întâmplă acum în rândul conservatorilor, dar nu este exclus să mai aibă niște pârghii pe care să le joace…. înainte sau după ”marea fuziune”. Fuziune care, după părerea noastră, nu va însemna nimic la nivel național și cu atât mai puțin în plan județean.

 

Amalia Babici Man

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.