“Pe repede înainte” interviu cu Georgel Cătună

Joacă rugby din clasa a VIII-a, e din zodia Berbecului, vine din Gura Humorului şi ţine să precizeze că, pentru el, Bucovina nu e Moldova. Numele lui e Georgel Cătună şi a fost amabil să ne răspundă la întrebările din “Interviul pe repede înainte”.

Geo, de când eşti în Baia Mare?
De 7 ani, mai exact din 2007. Cu un an înainte domnul antrenor Apjok venise la Gura Humorului să ii vadă pe Marius Dănilă, pe Mihai Dico şi pe Mihai Roşca, ei fiind cu un an mai mari, generaţia ‘87. Văzându-i pe ei în meciuri, m-a observat şi pe mine şi m-a chemat să semnez cu un an înainte, dar să continui să joc la juniori la Gura Humorului. Am preferat să mai stau un an, iar în următorul an a venit în continuare să mă vadă la meciuri şi în final am ajuns aici.

În ţară suntem recunoscuţi ca o mare familie, aceasta a Zimbrilor. Dintre toţi colegii tăi de echipă, care îţi sunt mai apropiaţi?
Ne înţelegem toţi foarte bine şi suntem uniţi, însă cei care au fost lângă mine din perioada junioratului, Mihai Dico, Marius Dănilă, Ionuţ Botezatu sunt şi cei care îmi sunt foarte apropiaţi.

De ce ai ales Baia Mare?
În primul rând am ales Baia Mare pentru că îi ştiam deja pe mulţi dintre băieţii de aici, veniţi mai ales din zona noastră, cum a fost Mihai Macovei, Marius Dănilă, Florin Eva, şi am simţit că mă voi adapta mai uşor, pentru că e un nivel mare între juniori şi seniori. În al doilea rând nu mi-au convenit ofertele ce le primisem în acel moment şi nu în ultimul rând nu îmi place Bucureştiul, capitala fiind a doua mea opţiune în acel moment. Am avut un sentiment că va fi bine şi aşa spun şi acum, că am ales bine, ţinând cont că la juniori nu am avut niciun titlu, iar aici la Baia Mare am luat 3 titluri, 2 Cupe ale României…

George, care fete sunt mai frumoase? Bucovinencele sau maramureşencele?
Toate!

Revenind la rugby, cum şi când te-ai apucat de sportul cu balonul oval?
În 2002 eram în clasa a VIII-a şi un antrenor de rugby, domnul Marian Tănăsescu, făcea selecţii pe la şcoli. M-am dus şi eu o dată, a văzut că am o viteză foarte bună, însă mie nu mi-a plăcut la început. Nu am vrut să mai merg, în acea perioadă cochetam şi cu fotbalul, dar domnul Tănăsescu a insistat foarte mult, iar în scurt timp m-a convins, apoi a urmat selecţia la lotul naţional U18 şi de acolo restul e istorie.

Urmează meciul de la Cluj, ce crezi că se va întâmpla?
Normal ar fi să încheiem turul cu o victorie, noi pentru asta ne pregătim, iar la echipa pe care o avem nu ar trebui sa ne facem probleme, însă totodată nu putem să ne declarăm deja câştigători, pentru că în sport nu se ştie niciodată. Cred că meciul cu Timişoara a fost un vârf al nostru, iar de acolo, parcă nu am mai jucat ce a trebuit. Fiecare parcă a jucat ce a crezut el că trebuie să joace şi nu tare s-a ţinut cont de indicaţiile antrenorilor, însă după cum ne-am pregătit săptămâna asta simt că vom arăta cum trebuie în teren şi vom juca ce trebuie.

rugbybaiamare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.