Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Pensie anticipată 2017. Ce trebuie să faci dacă vrei să te pensionezi mai repede

Pensie anticipată 2017. Ce trebuie să faci dacă vrei să te pensionezi mai repede

Pensia anticipată parțială poate fi acordată celor care au realizat stagiul complet de cotizare și care au îndeplinit anumite condiții de vârstă, după cum scrie în Legea pensiilor. În condițiile în care persoanele care s-au pensionat astfel din 2011 și până în vara lui 2016 pot acum să ceară o recalculare a pensiilor pentru a beneficia de condiții mai avantajoase, adoptate anul trecut, e cazul să reamintim cum se calculează acest tip de pensie și în ce condiții se acordă.

În sistemul public de pensii din România se acordă cinci tipuri de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate și cea de urmaș. Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.

Așadar, cel care vrea să beneficieze de acest tip de pensie este supus unei duble condiții:

-pe de o parte, trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, sau chiar să-l fi depășit cu până la opt ani;
-pe de altă parte, poate cere pensia cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei.

Continuarea articolului pe avocatnet.ro.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire