Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Pentru a nu intra în carantină, un cetățean român a încercat să evite controlul de frontieră

Pentru a nu intra în carantină, un cetățean român a încercat să evite controlul de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au depistat un cetățean român care a încercat să intre ilegal în România, prin evitarea controlului de frontieră, cu intenţia de a nu fi supus legislației privind carantinarea persoanelor la intrarea în țară.

Ieri, 6 februarie a.c., în jurul orei 21.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare au observat un bărbat  care se deplasa pe jos, de pe sensul de intrare în ţară spre cel de ieşire, ocolind clădirea punctului şi încercând să nu se prezinte la controlul de frontieră.

Persoana au fost oprită de către colegii noştri şi, din primele verificări, s-a stabilit că este vorba un cetățean român, din județul Iași, în vârstă de 25 de ani. Acesta se întorcea din Ungaria şi, pentru a nu fi supus legislației privind carantinarea, a încercat să intre în România fără a se prezenta la controlul de frontieră, unde era necesar să prezinte certificatul digital privind Covid 19 (conform Hotărârii CNSU nr. 6 din 31.01.2022).

Acum este cercetat pentru intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, iar în cazul lui a fost instituită măsura carantinării de către personalul Direcției de Sănătate Publică.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire