Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Perchezitii de amploare DNA la instituții publice

Perchezitii de amploare DNA la instituții publice

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de fraudare a fondurilor europene.

În cursul zilei de 29 ianuarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiile Piatra Neamţ şi Iaşi, precum şi o localitate din judeţul Iaşi, între care sediul unei instituţii publice.

Tot azi ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 17 locații situate în judeţele Mehedinţi şi Hunedoara, dintre care două instituţii publice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire