Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Percheziții de amploare în dosare economice: prejudicii de peste 240 de milioane de lei

Percheziții de amploare în dosare economice: prejudicii de peste 240 de milioane de lei

Poliția Română, prin structurile de investigare a criminalității economice, a desfășurat în perioada 13–26 martie 2026 un număr de 26 de acțiuni operative, vizând combaterea infracțiunilor economice.

În cadrul acestor activități, au fost puse în aplicare 265 de mandate de percheziție domiciliară și au fost dispuse măsuri preventive față de 24 de persoane. Totodată, pentru recuperarea prejudiciilor, au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare de peste 242 de milioane de lei.

Polițiștii au indisponibilizat bunuri importante, printre care autoturisme, telefoane mobile, medii de stocare, sume de bani în lei și valută, metale prețioase, dar și cantități semnificative de țigarete, tutun și alcool.

Printre cazurile investigate se numără unul de delapidare și fals, în care angajați ai unei asociații financiare ar fi gestionat ilegal fonduri, dar și o schemă complexă de fraudă în domeniul colectării deșeurilor, unde prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 237 de milioane de lei.

Cercetările continuă în aceste dosare, sub coordonarea unităților de parchet competente.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire