Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

PERLE, RUBINE, INELE CU DIAMANTE ȘI BANI, RIDICATE DE POLIȚIȘTI, ÎN CADRUL UNUI DOSAR DE CORUPȚIE. VIDEO

PERLE, RUBINE, INELE CU DIAMANTE ȘI BANI, RIDICATE DE POLIȚIȘTI, ÎN CADRUL UNUI DOSAR DE CORUPȚIE. VIDEO

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elvețieni, 500 g. de aur, 110 g. de perle, 200 g. de rubine și 2 inele cu diamant, de la persoane cercetate pentru fapte de corupție. 120 de cadre didactice și studenți dintr-o instituție de învățământ superior din Arad au fost audiate.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au continuat, în perioada 6 -10 noiembrie a.c., activitățile de urmărire penală în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de cadre didactice implicate în promovări fraduloase de examene.

120 de persoane, cadre didactice și studenți din cadrul unei universități din Arad, au fost audiate, fiind cercetate sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de corupție.

Totodată, au fost puse în executare 3 mandate de percheziție asupra a 3 casete de valori deținute de către doi dintre cei cercetați în cauză, la unități bancare de pe raza județelor Arad și Timiș, în urma cărora au fost indisponibilizate mai multe bunuri, pentru a fi confiscate.

Astfel, polițiștii au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elvețieni, 500 de grame de aur, 110 grame de perle, 200 de grame de rubine și 2 inele cu diamant.

Bunurile urmează a fi evaluate patrimonial, în vederea confiscării.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire