Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Permis de conducere fals cumpărat cu 700 de euro, descoperit de polițiștii de frontieră

Permis de conducere fals cumpărat cu 700 de euro, descoperit de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, efectuează cercetări în privința unui cetățean turc care a prezentat la control un permis de conducere fals. În urma verificărilor, bărbatul a declarat că a cumpărat documentul contra sumei de 700 de euro, după ce autoritățile i-au suspendat dreptul de a conduce.

În data de 23.10.2025, în jurul orei 06.45, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 56, în proximitatea stației de taxare a podului Calafat-Vidin, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Germania.

Autovehiculul era condus de un cetățean turc, în vârstă de 32 de ani, care care a prezentat la control un pașaport eliberat de autoritățile germane, documentele autoturismului, precum și un permis de conducere eliberat aparent de autoritățile germane, pe numele său.

Întrucât polițiștii de frontieră au avut suspiciuni privind autenticitatea permisului de conducere – elementele de siguranță, desenul de fond și înscrisurile necorespunzând celor specifice unui document original – persoana în cauză a fost condusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat pentru continuarea verificărilor.

Cu această ocazie, cetățeanul turc a declarat că documentul este fals, menționând că l-a achiziționat contra sumei de 700 de euro, pentru că avea dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, polițiștii de frontieră au demarat verificări în cooperare cu Centrul Comun de Contact Oradea și cu autoritățile competente din Germania, pentru stabilirea situației reale.

În urma cercetărilor efectuate, bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere, precum și pentru de uz de fals.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și asigurarea securității frontierelor.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire